Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, unul dintre făcătorii de minuni de la noi din biserică

Postul Naşterii Domnului este marcat de două sărbători foarte importante pentru noi, enoriaşii parohiei Şerban Vodă. După celebrarea hramului Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (de pe 15 noiembrie), pe data de 6 decembrie urmează cel de-al doilea hram al bisericii noastre, cel al Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Prin ajutorul lui Dumnezeu şi cu ocrotirea Maicii Domnului, la noi în biserică se păstrează o părticică din sfintele sale moaşte.

Sfântul Ierarh Nicolae este acum cinstit de către toată creştinătatea, trăind o viaţă care a devenit model universal de bunătate şi înţelepciune. Multa sa bunătate a dus la alegerea sa ca arhiereu, iar dreapta credinţă a cauzat prinderea şi întemniţarea lui, împreună cu alţi creştini, primind el de la Dumnezeu ca plată darul facerii de minuni.
Viaţa Sfântului Nicolae este foarte puţin cunoscută, deoarece nu există o biografie detaliată a acestuia; mai toate elementele biografice apărând târziu, nu au putut fi demonstrate. Sfântul Nicolae a trăit la sfârşitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea. Tradiţia Bisericii menţionează faptul că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie înstărită din localitatea Patara, provincia Lichia, partea asiatică a Turciei de astăzi. Numele Nicolae provine de la „nicao”, însemnând „a învinge“, sau „a birui“, şi „laos“, care are sensul de „popor“. Aşadar, numele Nicolae îl traducem prin expresia „învingător sau biruitor de popor“.

Încă din copilărie, Sfântul Nicolae a avut un comportament spiritual foarte înalt, iar în timpul tinereţii sale o purtare
aleasă. A postit, a dovedit mult discernământ şi o viaţă duhovnicească puternică. Sfântul a studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţa sa, iar în biserici uimea pe toată lumea prin blândeţea şi nobleţea lui sufletească. Deoarece unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit apoi preot.

Odată cu moartea părinţilor lui, Teofan şi Nona, Sfântul Nicolae a decis să renunţe la toată averea pe care aceştia i-o lăsaseră. A împărţit-o atunci săracilor, plecând în pelerinaj la locurile sfinte, iar la întoarcere a mers la Mănăstirea Sionului, care fusese întemeiată de către unchiul său. Prin lucrarea şi la îndemnul Lui Dumnezeu, s-a întors apoi Sfântul în cetatea Mira, unde a trăit între oameni. La moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei, Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni. Sfânta Tradiţie ne spune că Dumnezeu s-a arătat în vis unui episcop bătrân, pe care l-a îndemnat să numească arhiepiscop pe primul bărbat care va intra a doua zi în biserică. Nicolae a refuzat la început această funcţie, însă Mântuitorul i S-a arătat tot în vis, dăruindu-i Evanghelia şi îndemnându-l să le accepte pe acestea.

Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale.

În timpul călătoriei sale spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei aflaţi în corabie cu el, temându-se că vor muri. Sfântul Nicolae i-a sfătuit pe toţi să se roage lui Dumnezeu, iar făcând ei întocmai, furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul a înviat un tânăr corăbier, care căzuse de pe catarg şi se înecase.

Deopotrivă, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. Tot el a salvat Mira Lichiei de foamete, arătându-i-se în vis unui negustor italian, pe care l-a îndemnat să vină pentru ca să-şi vândă grâul în cetatea sa.

Deoarece în majoritatea cazurilor în care Nicolae a sărit în ajutorul credincioşilor au fost persoane tinere, Sf. Nicolae este cinstit ca un mare ajutător al tinerilor. Datorită minunilor pe care le-a înfăptuit, el este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci. A făcut însă minuni şi cu marinari, brutari, fete nemăritate sau cu cei acuzaţi pe nedrept.

Cultul Sfântului a început să devină popular din secolul al XI-lea, atunci când s-au adus moaştele lui din Mira Lichiei la Bari.

Ruşii, care îl au drept ocrotitor astăzi, l-au cunoscut pe ierarh datorită diasporei ruseşti de la Bari. Aici, ruşii au dedicat Sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul şi ospiciul. După traducerea în slavonă a „Legenda aurea“, Sfântul Nicolae a intrat în sinaxarul rusesc. În secolul al XII-lea Sfântul Nicolae a ajuns în cărţile de slujbă, la Mănăstirea SânTrund, din Belgia. Cultul său s-a extins la Roskilde (în Danemarca), apoi la Vadstena (în Suedia) şi în aproximativ 40 de sate din Islanda. În secolul al XIII‑lea, părticele din moaştele sfântului au ajuns la Catedrala din Canterbury şi, pe parcursul influenţei de pe continent, cultul sfântului a început să crească.

Cunoscut sub numele de Nikolaus, în Germania, Sinterklaas, în Belgia şi Ţările de Jos, şi Kleeschen, în Luxemburg,
sărbătoarea Sfântului Nicolae este legată de personajul istoric din Mira. Se ştie faptul că Santa Claus (Moş Crăciun în
România) a luat formă prin stâlcirea cuvântului Sinterklaas. Sfântul Nicolae mai este patronul spiritual al provinciei
Lorena, printre altele.

Sfântul Nicolae este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică, la data de 6 decembrie.

❖ Florinela Ivaşcă

publicat în 05.12.2019

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, înnoitorul monahismului

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav. S-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. A avut 11 fraţi şi a primit o educaţie religioasă deosebită.

A studiat la Academia duhovnicească din Kiev, întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă. Atras de viaţa monahală, renunţă la studii, şi intră în 1740 în mănăstirea Liubetki. La mănăstirea Medvedovski devine rasofor, cu numele de Platon. Datorită prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta lavră, unde va lucra icoane şi unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujea aici în româneşte. Atunci se îndrăgosteşte de limba română.

Părăseşte Ucraina

În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi, Vrancea, apoi trece în Muntenia, la schiturile Trăstieni, Poiana Mărului şi Cârnu, care se aflau sub îndrumarea stareţului Vasile de la Poiana Mărului şi aveau rânduială athonită. Fugind de preoţie, în 1746, în vârstă de numai 24 de ani, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator.

Întemeietor de schit în Sfântul Munte Athos

Negăsindu-şi un părinte spiritual cum şi-l dorea, locuieşte singur timp de patru ani într-o peşteră. În 1750 vine la Athos stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care‑l călugăreşte, schimbându-i numele în Paisie. La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă şi alţii, tot moldoveni. Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Cuviosul Paisie întemeiază Schitul Sfântul Ilie, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aceştia erau români, greci, ruşi. Monahul Macarie îl învăţă limba greacă, iar el începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele greceşti ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni.

Înnoitor al vieţii monahale din Moldova

Rămâne în Athos până în 1763, când hotărăşte să se întoarcă în ţară, datorită mai ales greutăţilor materiale de aici. Împreună cu cei 64 de ucenici ai săi se stabileşte mai întâi la schitul Vărzăreşti, Focşani, apoi se îndreaptă spre Iaşi, unde Mitropolitul Gavril Calimah, pe care-l cunoscuse la Athos, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna. Ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, Dragomirna va fi locul celei mai frumoase perioade din păstorirea sa. Va rămâne aici 12 ani, formând o obşte de 350 monahi, români, ruşi şi ucrainieni. Va alcătui pentru aceştia un regulament monahal, cunoscut sub numele de „Aşezământul de la Dragomirna”, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor. Călugării duceau viaţă de obşte (comună), lucrau la câmp sau meşteşuguri diverse, sau se ocupau de traduceri şi copieri de manuscrise. Stareţul era ales de obştea tuturor vieţuitorilor şi confirmat de mitropolit. Se înfiinţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi şi bătrâni.

Şcoala paisiană de traduceri din textele patristice

Stareţul Paisie continuă şi în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă şi în română; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, „Viaţa Sfântului Grigorie Sinaitul” de Patriarhul Calist. La Dragomirna avem în 1763 deja prima Filocalie tradusă într-o limbă vorbită, Filocalia românească. De asemenea, lucrează la un manuscris în limba slavonă al Filocaliei, care după ce este cercetat de câteva comisii, este tipărită în anul 1793 la Moscova la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului. Dintre operele sale personale se evidenţiază „Şase capitole asupra rugăciunii inimii” în care sunt expuse sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Prezentată ca o Apologie a Rugăciunii minţii, cel ce o practică trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfinţilor Părinţi. În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală, în tovărăşia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază. În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârşit. Însoţit de 200 de ucenici, se aşează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

Mănăstirea Neamţ devine cea mai vestită Lavră a Moldovei

În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi rugăciune, după regula Sfântului Vasile cel Mare, cu grija pentru bătrâni şi bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 români, ruşi, bieloruşi, ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari. Preocupările stareţului s-au concretizat într-o imensă activitate literar-bisericească: două echipe de traducători, de copişti şi de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuşi – Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

Neoisihasmul paisian depăşeşte graniţele Moldovei

A trecut la Domnul la 15 noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ. Influenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova, în Muntenia, la Athos, dar şi cu osebire în spaţiul slav, Bulgaria, Serbia, Rusia. Ucenicii ruşi ai Sfântului Paisie înfiinţează mănăstirea „Noul Neamţ” în Basarabia, ducând mai departe tradiţia paisiană. Cum era de aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat cel mai mult viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

A fost trecut în rândul sfinţilor, mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992. ❖

Slujbă arhierească de hram (2018)

Joi, 15 noiembrie, îl vom prăznui pe cel de-al treilea ocrotitor al nostru, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ. Cu această ocazie, cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, episcopvicar patriarhal. L-am avut de multe ori alături de noi, îmbogăţindu-ne slujbele, împărtăşind smerenie, pace, şi mai ales un cuvânt cu înalte înţelesuri dogmatice, cuvânt îmbrăcat în haina simplităţii şi încercat în viaţa călugărească. Să spunem doar câteva cuvinte despre Preasfinţia Sa: vine de pe meleaguri moldave, născut fiind la 28 octombrie 1960, în localitatea Ştiubieni, judeţul Botoşani. A absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1982) şi este licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1987), între 1987-1990 urmând aici şi cursurile de doctorat în Teologie. A intrat în monahism tot la Mănăstirea Neamţ în anul 1998, fiind hirotesit arhimandrit în anul 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor (1998 2009) şi preşedintele Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi din anul 1996 şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti din 2009. A publicat numeroase studii şi recenzii în volume colective şi reviste de specialitate şi a susţinut comunicări ştiinţifice la numeroase conferinţe şi simpozioane de teologie naţionale şi internaţionale. În data de 20 decembrie 2009 a primit hirotonia întru arhiereu, ca episcop-vicar patriarhal, cu titulatura Varlaam Ploieşteanul. Iar din 11 martie 2013 este Secretar al Sfântului Sinod.
Nu putem cuprinde în câteva date întreaga sa activitate, dar ştim că noi, comunitatea parohiei Şerban Vodă, l-am primit de fiecare dată cu multă bucurie, iar Preasfinţia Sa ne-a arătat dragoste şi ne-a mângâiat, îmbărbătat şi luminat de fiecare dată când a trecut pragul bisericii noastre. ❖

publicat în 15.11.2019

Hramul bisericii Şerban Vodă: Adormirea Maicii Domnului. Să o cinstim pe Maica Vieții și ocrotitoarea parohiei noastre

Ne adunăm iarăşi toţi în jurul bisericii noastre în două zile de sărbătoare: 14 şi 15 august. Căci în aceste două zile porţile bisericii Şerban Vodă sunt larg deschise, biserica împodobită ca pentru cea mai mare sărbătoare. Două zile în care vom avea parte de cele mai frumoase slujbe, cântări şi rugăciuni închinate Maicii Domnului.

Da, hramul bisericii noastre este pentru noi prilej de comuniune, de rugăciune şi mulţumire. Avem în parohia noastră un praznic ales, căci Adormirea Maicii Domnului ne dă prilej de cinstire a Aceleia ce cu smerenie a făcut ascultare, primind Dumnezeirea în pântecele său.

Cea care I-a fost Maică Celui nemărginit, azi pleacă în Împărăţia de sus, căci nu se cuvenea ca acest sfânt trup, care L-a purtat pe Hristos, să stea în adâncurile pământului. Marea noastră ocrotitoare ne-a trecut peste dureri şi încercări, ne-a ajutat în boli şi pierderi, ne-a îmbărbătat când ne copleşea frica sau deznădejdea. Ne-a luat în braţe când totul era pierdut, ne-a şters lacrimile şi ne-a tămăduit copiii, ne-a împăcat cu cei certaţi, i-a îmblânzit pe cei ce ne urau, ne-a pus şi nouă în inimi blândeţe, în minte răbdare; i-a unit pe cei ce se despărţiseră. Ne-a arătat drumul când l-am pierdut, ne-a pus în minte gândul cel bun când am avut nevoie sau ne-a luminat mintea la examenele noastre şi ale copiilor noştri.

De aceea, nu-i suflet în parohia noastră care să nu-i fie DATOR Maicii Domnului, cu o bucurie, o tămăduire, un sprijin. Dar darul cel mai mare care ni l-a făcut tuturor este această Casă a Domnului, biserica. Nimic nu a fost uşor în construcţia bisericii, a capelei şi Aşezământului Social. Şi acum sunt mari şi multe greutăţi. Multe poveri, mai ales financiare. Dar Maica Domnului, când totul devine foarte greu sau chiar fără nicio ieşire, ne arătă drumul, ne trimite oameni şi bani, ne deschide uşi şi ne rezolvă probleme. Să nădăjduim mereu în ajutorul ei. Şi nici noi să nu fim nepăsători la nevoile bisericii noastre. Şi a Ei, Maica noastră! Multe rugăciuni s-au făcut şi se fac la icoana ei. Psaltirea nu încetează a se citi în sfânt locaşul ei. Privegheri de seară sau de toată noaptea ne adună în tihnită rugăciune în această biserică în fiecare lună, iar enoriaşii noştri umplu biserica în fiecare duminică şi la marile praznice, cu toţii înălţând rugăciuni puternice către Dumnezeu, prin pururea ocrotitoarea noastră Maica Domnului.

Se cuvine dar, cu mic, cu mare să fim în această zi la Prohod şi la cea mai frumoasă procesiune din această parte a Bucureştilor. Cu suflete curate, cu gândurile cele mai bune, cu smerenie, în veşmânt frumos, arătând că vrem să fim curaţi, frumoşi atât în inima noastră, cât şi în afara noastră, să ne arătăm preţuirea faţă de Maica Luminii! Vă aşteptăm deci pe toţi, în haine de sărbătoare, cu candelele sufletului aprinse să participaţi la cea mai mare sărbătoare a parohiei noastre.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Aceasta este cea mai de seamă dintre sărbătorile Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Cântările şi imnele de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc tradiţia Bisericii în această privinţă. Iar când Hristos – Domnul a binevoit să ia la Sine pe Maica Sa, cu trei zile înainte prin Înger i-a făcut cunoscut mutarea sa la viaţa cerească. Născătoarea de Dumnezeu s-a suit cu bucurie degrabă în Muntele Măslinilor să se roage.

Întorcându-se apoi acasă a pregătit toate cele de îngropare, împărţind văduvelor sărace veşmintele sale. Luând iertare de la toţi şi binecuvântând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Multe vindecări s-au împărţit atunci tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Iar de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos au sosit la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au însoţit la mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Sosind în Ghetsimani au aşezat în mormânt trupul Maicii Domnului. Apoi Apostolii au zăbovit încă trei zile, aşteptându-l pe Sfântul Apostol Toma, care, din rânduială dumnezeiască, lipsea. Dar sosind Apostolul Toma s-a întristat, fiindcă nu se învrednicise a mai vedea chipul Maicii Domnului, ca şi ceilalţi Apostoli. Şi, cu hotărâre de obşte, s-a deschis mormântul pentru el. Dar minune, au aflat mormântul fără sfântul ei trup, fiind numai giulgiul lăsat, ca mângâiere şi mărturie neîndoielnică a mutării Născătoarei de Dumnezeu la ceruri cu trupul.

După credinţa Sfintei noastre Biserici, la Adormirea Maicii Domnului trupul ei n-a cunoscut stricăciunea cea după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi preaslăvit, a fost mutată şi cu trupul la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri.

Spre deosebire însă de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de Îngeri, nu prin puterea ei proprie, ci prin voinţa Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos; iar acolo, în ceruri, se roagă de-a pururi pentru noi. Cu mare încredere, să nădăjduim mereu în ocrotirea ei, pentru că ea singură poate mijloci înaintea lui Dumnezeu cu îndrăznire de mamă.

publicat în 13.08.2019

Al doilea hram al Parohiei Şerban Vodă Sfântul Ierah Nicolae, făcătorul de minuni (06.12.2018)

Postul Nașterii Domnului este o bucurie pentru noi, enoriașii parohiei Șerban Vodă: începem cu hramul Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț (pe 15 noiembrie); iar pe 6 decembrie avem cel de-al doilea hram al bisericii – Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, din ale cărui sfinte moaște. avem și noi o părticică în biserica noastră. Să venim așadar la hram, mulțumindu-i și cinstindu-l pe marele ierarh, ocrotitor al parohiei și grabnic ajutător al familiilor noastre.

Se naşte pe la anul 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul copil al evlavioşilor Teofan şi Nona, care-l cresc în credinţa cea adevărată, creştină. Numele copilului, Nicolae, tradus din limba greacă, înseamnă „biruitor de popor”, ca semn că sfântul va fi un biruitor al răutăţii. De mic Nicolae se arată a fi milostiv şi iubitor de rugăciune. Unchiul său, episcop al Cetăţii Patara, îi sfătuieşte pe părinţii săi să-l lase să devină slujitor al lui Dumnezeu, ceea ce s-a şi întâmplat. Murind însă părinţii săi în timpul unei epidemii, tânărul preot, unicul moştenitor al averii, o împarte celor nevoiaşi.

Alegerea Sfântului Nicolae ca episcop pe scaunul Mirei în locul lui Ioan, ierarhul cetăţii, s-a făcut în chip minunat, căci adunându-se toţi episcopii provinciei au ţinut sfat pe cine să aleagă în tronul arhiepiscopal. După multă rugăciune, unui ierarh bătrân i s-a descoperit un tânăr cu chip luminos care i-a poruncit: „Mergi de cu noapte şi stai la uşile bisericii şi ia seama la cine va intra mai înainte decât toţi în biserică. Acela este îndemnat de Duhul Meu. Deci luându-l cu cinste să-l puneţi arhiepiscop. Numele bărbatului aceluia este Nicolae”. Vestea aflării bărbatului de Dumnezeu arătat a străbătut repede toată cetatea Mirei şi mulţi credincioşi s-au adunat pentru a-l vedea pe cel ales a fi părintele lor duhovnicesc.

Sfântul Nicolae, arhiereul, s-a făcut tuturor „îndreptător credinţei şi chip al blândeţilor”, model de vieţuire păstoriţilor lui. Dar fiindcă la cârma imperiului roman erau împăraţii prigonitori Diocleţian şi Maximian, Sfântul Ierarh Nicolae a fost închis, fiind eliberat doar o dată cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare. Atunci creștinii primesc permisiunea să-şi oficieze cultul religios în mod liber. Alături de ceilalţi Sfinţi Părinţi, arhiereul Mirelor Lichiei a fost prezent la primul Sinod Ecumenic, convocat în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, sinod în care s-a combătut erezia lui Arie.

Sfântul Nicolae a săvârșit multe minuni încă din timpul vieţii sale. A scăpat cetatea Mira de o foamete mare, arătându-se în vis unui negustor ce avea o corabie plină cu grâu. Descoperindu-i-se în vedenie, sfântul i-a dat trei galbeni arvună şi i-a poruncit să meargă în cetatea Mira pentru a vinde grâul. Iar negustorul ascultând pe sfântul a mers în cetate, povestind celor de acolo vedenia avută. Sfântul Nicolae este socotit a fi şi patronul marinarilor. Se ştie că ierarhul Mirelor a potolit furtuni pe mare, salvând viaţa celor aflaţi în primejdie. Salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele spre a-şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza însă, pierzarea lor morală şi sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor, câte o pungă de galbeni.

În ziua de 6 decembrie a anului 343, sfântul şi-a săvârşit viaţa sa pământească, mergând la Hristos. Numeroase minuni s-au săvârşit de sfintele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu. Acestea au izvorât mir şi mulţi bolnavi s-au vindecat de neputinţele lor trupeşti şi sufleteşti. Căci duhurile cele rele erau izgonite prin rugăciunea la acest mare sfânt al Bisericii.

Sfântul Nicolae este un sfânt la care românii au multă evlavie. A fost patronul unor domnitori luptători, precum Vlad Ţepeş, ctitorul Comanei, sau Mihai Viteazul, cel care a ridicat Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti și a adus pe la anul 1599 mâna dreaptă a Ierarhului Nicolae în capitala Ţării Româneşti, aceasta aflându-se astăzi la Biserica Sf. Gheorghe Nou. Iar de la începutul Evului Mediu, multe biserici sau mănăstiri de pe lângă curţile domneşti sau boiereşti au avut acest hram.

publicat in 6 decembrie 2018

de Anders Noren.

SUS ↑