OCROTITORII BISERICII

MAICA DOMNULUI (HRAMUL BISERICII – ADORMIREA MAICII DOMNULUI, 15 AUGUST) 

Biserica Ortodoxa cinsteste la 15 august, Adormirea Maicii Domnului numita in popor si Uspenia (termenul slav) sau Sfanta Maria Mare. Cand a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea ingerului, mutarea sa cea de pe pamant. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dansa, a zis: Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare si, cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab in Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo, ca sa se roage. Si s-a intamplat atunci un lucru minunat. Cand s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte si au dat cinstea si inchinaciunea ce se cadea catre stapana, ca si cum ar fi fost niste slugi insufletite. Dupa rugaciune s-a intors acasa si indata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzand multe lumanari si multumind lui Dumnezeu si chemand rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de ingroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis ingerul, despre a sa mutare la cer. Iar, spre incredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stalpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plans cu tanguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci, potolindu-se ele din tanguire, s-au rugat sa nu ramana sarace de dansa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutandu-se la ceruri, nu numai pe dansele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si va alina intristarea cea mare cu cuvinte mangaietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele cate unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dansa le era hrana. Si, vorbind ea acestea si invatand, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. intre care erau si de Dumnezeu inteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvinte catre dansa: Noi, o, Stapana, stiindu-te in lume, ca si un singur Stapan al nostru si Dascal ne mangaiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? insa, de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plangem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca intr-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta randuite. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dansii: Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plangere, ci-mi ingrijiti trupul, precum eu il voi inchipui pe pat. Cand s-au savarsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care, cazand la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a inchinat si, deschizandu-si gura, a lau- dat-o cu multe cuvinte, zicand: Bucura-te, Maica Vietii, implinirea si incheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamant nu L-am vazut, insa pe tine vazandu-te, mi se parea ca pe Dansul il vad. Dupa aceasta, luand Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a inchipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dansii de binecuvantarea ei. Si asa in mainile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul. Si indata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au indreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea, a inceput Petru cantarea cea de iesire si ceilalti Apostoli: unii au ridicat patul, altii mergeau inainte cu faclii si cu cantari, petrecand spre mormant trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si ingerii cantand si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca. Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitand pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul in care zacea trupul cel de viata incepator, si a-l lepada pe dansul. Dar dreptatea lui Dumnezeu, ajungand pe indraznetii si obraznicii aceia, Ie-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-insii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfant pat, l-a lipsit si de amandoua mainile, care au ramas spanzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezand din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. In acelasi chip si cei ce orbisera, crezand si punand asupra lor o parte din poala patului, au dobandit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata incepator trup in mormant, si au stat trei zile langa dansul, auzind neincetat glasuri ingeresti. Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca randuiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita ingropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mahnit foarte si intristat, ca nu se invrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul, au deschis cu socoteala mormantul pentru dansul ca sa se inchine si el acelui preasfant si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si, daca a vazut, s-a minunat ca a aflat mormantul fara de sfantul trup, ci era numai giulgiul, care ramasese mangaiere Apostolilor si tuturor credin-ciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pana astazi mormantul cel cioplit in piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit cu inchinaciune, intru marirea si cinstea preabinecuvantatei maritei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.


SFÂNTUL IERARH NICOLAE (6 DECEMBRIE) 

Sfantul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei s-a nascut la sfarsitul secolului al III-lea, in localitatea Patara (Asia Mica), din parintii Teofan si Nona. Pe langa parinti, unchiul sau, Episcopul Nicolae al Patarei, a avut un rol important in biografia sfantului, fiindu-i luminator in drumul slujirii lui Dumnezeu.

A studiat la cele mai bune scoli, unde s-a remarcat prin inteligenta, iar in bisericile in care intra uimea pe toti prin blandete si noblete sufleteasca. Episcopul Nicolae, plecand la Ierusalim sa se inchine la Sfantul Mormant, a lasat toata grija eparhiei in seama nepotului sau. In acest timp parintii Sfantului Nicolae au murit. El i-a ingropat in Patara, iar averea mostenita a impartit-o saracilor. La intoarcerea unchiului sau, Nicolae pleaca in pelerinaj in Tara Sfanta. Cand s-a intors de la Locurile Sfinte, a mers la Manastirea Sionului, intemeiata de unchiul sau. Indemnat de Dumnezeu, s-a reintors apoi in cetatea Mira, pentru a trai intre oameni.

Dupa moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei (eparhie din Asia Mica) Sfantul Nicolae a fost ales in fruntea acestei eparhii, in urma unei minuni. Traditia spune ca Dumnezeu S-a aratat in vis unui episcop batran, pe care l-a indemnat sa puna arhiepiscop de Miria pe primul barbat care va intra a doua zi in biserica. Primul barbat care a intrat in Biserica arhiepiscopala a fost Sf. Nicolae. El a refuzat la inceput aceasta functie, insa Mantuitorul i S-a aratat in vis, daruindu-i Evanghelia si indemnandu-l sa primeasca noua demnitate.

Ca arhiepiscop, Sfantul Nicolae a avut o activitate deosebita. A ajutat pe saraci, i-a primit pe cei pacatosi, a aparat credinta de erezii si de persecutorii pagani, el insusi fiind chinuit de soldatii imparatilor Diocletian si Maximian, care au incercat sa distruga crestinismul. El a continuat sa apere legea lui Hristos, mergand prin orasul Mira si distrugand toate statuile zeilor la care se inchinau paganii. In jurul anului 305 a fost intemnitat, dar atunci cand pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Sf. Constantin cel Mare (305-335), crestinii putand sa-si manifeste liber credinta, Sfantul Nicole a fost eliberat.

In Biserica, apar insa primele tulburari eretice prin persoana lui Arie ce se raporta cu o intelegere pur omeneasca la Taina Intruparii Mantuitorului, stirbindu-I Acestuia calitatea dumnezeirii Sale. La cererea Sf. Imparat Constantin are loc astfel primul Sinod Ecumenic in anul 325 in localitatea Niceea, ce avea drept scop indreptarea ereziei ariene. Printre cei 318 de parinti participanti a fost convocat si Sfantul Nicolae. Arhiepiscopul Mirelor Lichiei era un om cu o cultura extraordinara si cu un profil moral desavarsit, fiind unul dintre cei care au luat cuvantul la Sinodul I Ecumenic.

Se spune despre Sfantul Nicolae ca a condamnat erezia lui Arie, iar aceasta condamnare a fost atat de vehementa, atat de convingatoare si el a fost atat de suparat de atitudinea lipsita de credinta a lui Arie, incat l-ar fi palmuit chiar pe acesta. Iesirea aceasta l-a costat insa deprecierea celorlalti parinti ce au catalogat acest gest incompatibil cu demnitatea slujirii arhieresti. Drept urmare, insemnele arhieresti i-au fost retrase sfantului. Peste scurta vreme insa, din cauza unei vedenii avute de unul dintre Sfintii Parinti de la acest sinod, situatia este indreptata. In aceasta teofanie, Mantuitorul Hristos tinea deasupra capului Sfantului Nicolae Evanghelia, iar Maica Domnului purta in maini omoforul, semn ca Dumnezeu dorea reabilitarea ierarhului sau. Nu se stie cu exactitate anul in care Sfantul Nicolae a plecat la Hristos, unele surse indicand anul 340, altele 350. Se stie doar data, respectiv cea la care astazi il cinstim pe Sfantul Nicolae, 6 decembrie. Datorita minunilor pe care le-a facut, Sfantul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, in special al celor saraci, dar si al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemaritate, al celor acuzati pe nedrept. In anul 1087, de frica expansiunii musulmane, moastele sale, care ramasesera in Mira Lichiei, au fost transferate la Bari, in Italia, unde sunt pastrate intr-o cripta sub Biserica care ii este dedicata in acest oras italian. O parte din mana dreapta a Sfantului Nicolae se afla in tara noastra la Biserica „Sfantul Gheorghe“ Nou din Bucuresti.

 


SFÂNTUL CUVIOS PAISIE DE LA NEAMȚ (15 noiembrie) 

Sfantul Paisie de la Neamt este unul din marii nevoitori si innoitori ai monahismului romanesc din veacul al XVIII-lea. Este pomenit de Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a nascut in orasul Poltava, din Ucraina, la 21 decembrie 1722, primind la botez numele Petru. Din scrierile ucenicilor sai, aflam ca tatal sau a fost preot si ca mama sa a intrat in cinul monahal. Luand hotararea de a se calugari, ajunge la manastirile Liubetk si Medvedovschi. Nemultumit de viata de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Impreuna cu prietenul sau Alexie, decide sa plece in Tarile Romane. Ajuns in Tara Romanesca vietuieste in schiturile Dalhauti, Traisteni, Poiana Marului si Carnu. Ii cunoaste pe schimonahii Vasile de la Poiana Marului, Onufrie de la Carnu si alti parinti cu viata aleasa. Despre Dalhauti, unde Paisie se opreste prima data, istoricul rus Cetfericov, care a scris viata lui Paisie, spune: „Egumen al schitului era un ucenic al staretului Vasile. Aici erau multi asceti insemnati. Asa era, bunaoara, parintele Rafail, care se indeletnicea cu transcrierea cartilor sfinte”. „Un alt nevoitor era monahul Dosoftei, care locuia departe de schit, si schimonahul Timoftei care era iscusit in convorbiri duhovnicesti si in talcuirea cartilor sfinte (trebuia sa le talcuiasca in romaneste, ca sa inteleaga calugarii romani). Acesti doi monahi traiau retrasi intr-o vale adanca”. „Ei facura asupra lui Paisie o profunda impresie”. Aici descoperea Paisie vietuirea isihasta. Dupa o vreme ajunge la Sfantul Munte Athos, unde este tuns in monahism si unde se nevoieste timp de 17 ani. Paraseste Sfantul Munte in anul 1763 si ajunge la schitul Varzaresti, din partile Buzaului. De aici se indreapta spre Moldova. Este numit staret la Manastirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Vietuieste aici din anul 1763 pana in 1775, cand, datorita ocupatiei austriece, se retrage cu intreaga obste la Manastirea Secu. Dorul sa vina in Moldova il primeste de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat in Rusia in timpul razboiului ruso-turc (1735-1739). De la el afla multe despre Moldova si bisericile sale. Istoricul Cetfericov, scrie despre starea monahismului romanesc la sosirea lui Paisie: „Paisie intra pe pamantul Moldovei cu simtamantul celei mai mari bucurii si cu dragoste sincera pentru el. El stia ca aici infloreste monahismul, ca aici vin din Rusia multi asceti, care cauta un adapost pasnic si favorabil pentru viata singuratica si tacuta si el dorea din tot sufletul sa se lipeasca de sihastrii de aici, sa vietuiasca impreuna cu ei in singuratate si tacere si astfel sa-si realizeze visul sau statornic din copilarie si tinerete. In vremea aceea, Moldova se prezenta ca unul din cele mai infloritoare coltisoare ale lumii ortodoxe. In Orientul grec, Ortodoxia stramtorata si impilata de turci nu se putea bucura de libertatea trebuitoare. In Rusia viata monahala incerca o stramtorare din partea guvernului”. In anul 1779, i s-a incredintat egumenia manastirii Neamt. Astfel, lasa la Secu pe duhovnicul Ilarion si se muta la Neamt. Numarul vietuitorilor nemteni s-a ridicat la 700, intre care erau moldoveni, munteni, transilvaneni, rusi, ucrainieni, bielorusi, greci, bulgari, sarbi si chiar fosti necrestini trecuti la Ortodoxie. S-au continuat si aici traducerile din scrierile Sfintilor Parinti si ale marilor asceti in limbile romana si slavona. S-a format chiar o adevarata „scoala” de traducatori. O traducere a Filocaliei, in slavo-rusa, intocmita de Paisie, a aparut la Petersburg, in 1793. In felul acesta, prin stradaniile staretului Paisie, manastirea Neamt a devenit cel mai insemnat centru de cultura teologico-ascetica din tarile romane. A trecut la cele vesnice la 15 noiembrie 1794 si a fost ingropat in biserica mare a manastirii Neamt. Mentionam ca Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat in 1988. In sedinta Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie 1992, s-a hotarat generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamt si in Biserica noastra. Sfantul Paisie de la Neamt, innoitor al vietii duhovnicesti si traducator al scrierilor Sfintilor Parinti Cea mai importanta lucrare scrisa ramasa de la Sfantul Paisie este „Asezamantul”, in 8 puncte, alcatuit la Dragomirna. In aceasta lucrare stabileste normele vietii monahale, care erau alcatuite dupa invatatura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti. In manastirile unde au fost aplicate (Dragomirna, Secu, Neamtu), s-au alcatuit obsti asemanatoare celor din Sfantul Munte. Acest mod de organizare a vietii monahale a dainuit multa vreme. Pravila sa a fost aprobata si intarita prin hrisoave domnesti, deoarece numeroase manuscrise romanesti, incepand din 1795 si pana in 1880, au transmis copii dupa „Asezamantul” Sfantului Paisie. Sfantul Paisie le cerea calugarilor sa faca trei lucruri in chilii: sa citeasca cuvintele Sfintilor Parinti, sa practice rugaciunea mintii si, dupa putere, sa faca metanii cu lacrimi. Spovedania fratilor din obste se facea in fiecare seara, iar pentru cei mai sporiti duhovniceste, o data la trei zile. Pentru aceasta, Sfantul Paisie a randuit 24 de duhovnici, care spovedeau si indrumau duhovniceste intreaga obste. Ceea ce a adus Sfantul Paisie in monahismul romanesc nu e preocuparea de rugaciunea lui Iisus – caci aceasta s-a mentinut mereu intre miile de sihastri din muntii tarilor romane -, ci introducerea acestei rugaciuni in viata de obste. Asa s-a ajuns la o inviorare a spiritualitatii isihaste. Un alt lucru adus de Paisie a fost stimulentul dat celor din jurul lui pentru traducerea scrierilor filocalice din limba greaca. Putem afirma ca multe din aceste traduceri erau mai curand o revizuire a unor traduceri mai vechi in lumina textelor grecesti, revizuire facuta adesea, cand era vorba de vechile traduceri slavone, nu numai dupa texte grecesti, ci si dupa traduceri romanesti. Astfel, contributia lui a fost mai mult una de ordin cultural, de multiplicare, de revizuire si de difuzare a scrierilor duhovnicesti si nu atat una de innoire sau de adancire a vietii duhovnicesti.


SFÂNTUL IERARH LUCA AL CRIMEII (11 iunie) 

Sfantul Luca al Crimeei este un sfant al veacului nostru, fiind mai intai medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic si al sufletelor (arhiepiscop). Intreaga lui viata se poate rezuma in cateva din cuvintele sale: „Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.” Numit adesea drept doctor „fara-de-arginti”, Sfantul Luca al Crimeei a fost un ierarh marturisitor ce a patimit mult pentru dragostea si credinta lui in Hristos in temnitele comuniste. Nascut intr-o familie princiara, sfantul a fost un bun chirurg si profesor universitar, iar in cele din urma, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru. In plina teroare bolsevica, un chirurg de exceptie refuza sa opereze fara icoana Maicii Domnului pe peretele salii. Episcopul chirurg Luca Voino-Iasenetki, marturisitor al credintei in Hristos si titan al stiintei deopotriva ofera lumii contemporane o minunata lectie de jertfire de sine, de slujire a semenilor si de sfintenie. Sfantul Luca al Crimeei (1877- 1961) Sfantul Luca al Crimeei – numele de mirean Valentin Voino IasenetkiSfantul Luca s-a nascut in anul 1877, intr-o familie cu nobile radacini stramosesti. Valentin Voino-Iasenetki, dupa numele sau de mirean, a primit o aleasa educatie. Inclinand mai intai spre pictura, tanarul Valentin isi va indrepta pasii spre Academia de Arte Frumoase din Kiev. Simtind o puternica dorinta de a-si ajuta semenii, el va renunta la pictura, cotind spre medicina. Astfel, sfantul se va inscrie la Facultatea de Medicina din Kiev. In anul 1904, in cadrul razboiului ruso-japonez, sfantul va sluji pe post de medic chirurg, in slujba Crucii Rosii, adica fara salariu. Vreme de aproape un an, sfantul va indeplini misiunea de chirurg prin mai multe spitale de tara, lipsite de fonduri si intr-o stare de saracie avansata. Intre timp, tanarul Valentin se va casatori cu Ana, impreuna cu care va avea patru copii. In anul 1916, doctorul Valentin hotareste sa-si publice experientele medicale intr-o carte de medicina, numita „Eseu despre chirurgia infectiilor septice”. In timp ce lucra la prologul cartii, un gand ii veni, cum ca sub titlul cartii va sta un nume de episcop. Peste inca un an, in 1917, Valentin se stabileste impreuna cu familia in orasul Taskent, unde primesete postul de medic-sef al spialului din localitate. O boala incurabila cauzeaza moartea timpurie a sotiei sale, Ana. Astfel, sfantul va ramne singur, cu cei patru copii ai sai. Sfantul Luca al Crimeei – numele de mirean Valentin Voino Iasenetki Intr-o zi oarecare, episcopul locului il cheama pe Valentin la el si ii zice: „Doctore, trebuie sa deveniti preot!” Incredintat de faptul ca aceasta este misiunea si calea ce il asteapta, doctorul Valentin va accepta fara nici o retinere hirotonia intru preot, in anul 1921. Hirotonia unui chirurg, ba inca a unuia dintre cei mai buni, nu a bucurat catusi de putin conducerea comunista a vremii. In scurt timp, parintele primi numele monahal de Luca. In anul 1923, parintele Luca ajunge episcop al regiuni Taskent. Dupa hirotonia intru arhiereu, bolsevicii il vor arestea imediat. Acum incepe patimirea, un un lung sir de ani de pribegie si suferinte in inchisorile sovietice. Fiind un chirurg foarte bun, episcopul Luca primeste acceptul de a opera in spitalele de prin inchisorile prin care este purtat. Fiecare operatie incepea si se termina cu rugaciune catre Maica Domnului, iar curatarea trupului cu iod, spre dezinfectare, o facea sfantul in semnul crucii, spre ajutor. Sfantul Luca al Crimeei – numele de mirean Valentin Voino Iasenetki Bolsevicii hotarasc sa-l trimita pe episcop la Cercul Polar de Nord, urmand ca apoi sa fie trimis in regiunea Arhangelsk pentru inca vreo trei ani. Dupa aceasta, sfantul va mai primi inca si un al treilea exil, in indepartata Siberie. Orbind de ochiul drept, de la batai si chinuiri, sfantul nu a cartit de cele pe care le patimea. In anul 1946, dupa terminarea perioadei de detentie, datorita meritelor deosebite in studiul medicinei, cat si pentru lucrarea „Eseu despre chirurgia infectiilor septice”, sfantul va primi Premiul Stalin. Sfantul Luca imparte banii primiti ca premiu orfanilor de razboi. Tot in anul 1946, Sfantul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol si Crimeea. Sfantul se va osteni neincetat sa reinvie credinta si viata duhovniceasca. Predicile lui erau ascultate, pe langa credinciosii de rand, de studenti intelectuali si chiar de oameni avand alta credinta. Sfantul nu s-a temut niciodata a condamna atitudinea regimului ateu. Sfantul Luca al Crimeei – numele de mirean Valentin Voino Iasenetki La batranete, sfantul si-a pierdut desavarsit vederea. Despre aceasta insa, el spunea: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindca Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor.” Sfantul Luca al Crimeei va adormi in Domnul in data de 11 iunie 1961. Doctorul trupurilor si al sufletelor semenilor sai va fi canonizat in anul 1966, in ziua de 18 martie Sfintele lui Moaste fiind asezate in Catedrala Sfanta Treime, in localitatea Simferopol, in Ucraina. Bine mirositoare, sfintele lui Moaste savarsesc nenumarate minuni in trupul si sufletul celor bolnavi.


de Anders Noren.

SUS ↑