Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor

Sfântul Stelian Paflagonul, considerat ocrotitor al pruncilor şi al familiei creştine, este prăznuit pe 26 noiembrie. Viaţa sa de rugăciune, râvna şi iubirea de Dumnezeu l-au învrednicit de darul facerii de minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi.
Sf. Stelian s-a născut în secolul al VI-lea, la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică, pe teritoriul Turciei de astăzi, într-o familie foarte bogată. La vârsta potrivită, plin de iubire dumnezeiască şi povăţuit de Duhul Sfânt, şi-a împărţit averea săracilor şi s-a retras în pustiu, pentru a se adânci în rugăciune şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

A intrat într-o peşteră unde primea hrană de la înger. Dar nu s-a retras cu totul din lume, ci, din dragoste pentru oameni, mergea printre ei şi îi ajuta, întorcându-se apoi la chilie pentru odihnă. Pentru viaţa de curăţie şi rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit de darul tămăduirii. Într-unul din drumurile sale, Sf. Stelian a pus mâna pe creştetul unui copil suferind şi acesta s-a tămăduit imediat şi de atunci sfântul a început să fie căutat de oameni aflaţi în suferinţă, copii, tineri sau
bătrâni. Aceştia, prin rugăciunea sfântului, dar şi prin rugăciunea şi credinţa lor, luau tămăduire de la Dumnezeu.

Pentru grija sa faţă de copii şi familii, tămăduirea copiilor şi ajutorul dat mamelor, Sf. Stelian este socotit ocrotitorul copiilor şi al familiei în general. Grija sa pentru copii se citea chiar pe chipul său: era mereu blând, binevoitor, plin de dragoste pentru cei din jur, având mereu un cuvânt de mângâiere pentru fiecare.
O parte din moaştele Sf. Stelian se află în Biserica „Sf. Stelian-Lucaci” din centrul Bucureştiului, din 1736, fiind dăruite comunităţii de aici de Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti, ctitorul sfântului lăcaş.

Troparul Sf. Cuvios Stelian Paflagonul


Despre frica de boală și responsabilitate

„Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru. La voi însă și perii capului, toți sunt numărați. Așadar nu vă temeți; voi sunteți cu mult mai de preț decât păsările. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 28- 33)

În adolescență am citit o povestire a lui Jack London (1876-1916), inspirată din viața sa grea. Personajul principal, un tânăr care muncește din greu de dimineață până noaptea într-o fabrică, pentru doar câțiva bănuți. Într-o zi se îmbolnăvește și cade la pat. Iar doctorul îi recomandă odihnă pentru a se recupera. Neobișnuit lucru pentru el. Pentru prima dată se oprește din vârtejul vieții în care trăia, în care nu făcea decât să muncească până la epuizare pentru a supraviețui. Până atunci, mintea sa era mult prea obosită pentru a vedea ce se întâmplă cu el, cu lumea, de aproape și de departe. Pentru prima oară deschide ochii și vede ce se întâmplă cu el de fapt. Începe să gândească și realizează că nu mai are libertate, este doar un exploatat, un sclav fără perspectivă și fără viață.

În dimineața în care trebuia să se întoarcă la muncă, legându-și șireturile la bocanci, are o revelație: viața sa de sclav îl ține captiv într-o lume dezumanizantă. Și atunci se rupe cu totul de viața de până atunci, se eliberează și pleacă în lumea largă.

V-am povestit toate acestea din mai multe motive. Primul ar fi acela că în urmă cu două săptămâni am fost testată pozitiv pentru covid. Evident și pentru mine lumea s-a oprit în loc, m-am izolat și am luat o pauză de la muncă și activitățile curente. Așa m-am eliberat de toate lucrurile mai mult sau mai puțin utile și m-am gândit.

În al doilea rând, aș face o paralelă între modul în care și azi se pune presiune pe tine, într-un sistem în care ești doar un număr, și în care se cere să fii muncitor și obedient. Nu cumva să gândești, să ai opinii – altele decât cele oficiale, căci doar ei ne vor binele –  sau să te revolți. Să mulțumim pentru ceea ce „ni se dă” sau „ni se face”.

Introducerea mea a fost un pic mai lungă. Dar prin ea vă spun că infectarea cu noul coronavirus a fost și un moment benefic pentru mine, în care mi-am pus în ordine gândurile și părerile, am cercetat mai adânc criza sau mai bine zis crizele prin care trecem.

Cel dintâi lucru la care m-am gândit a fost o reevaluare a acestei pandemii și a modului în care ea este tratată în lume, dar mai ales la noi. Suntem în plină criză medicală. Și chiar dacă nu mă voi alinia la propaganda oficială, voi spune că ea nu este o fatalitate și nu este strict o consecință a procentului redus de vaccinare din țara noastră față de alte țări. Nu cădeți în această capcană. Nu dați credit segregării între vaccinați și nevaccinați. Gândiți-vă că cineva se folosește de principul diabolic „dezbină și stăpânește”.

Din capul locului vreau să vă spun că această criză medicală, cu creșterea numărului celor infectați, a internaților în stare gravă și a deceselor pe bandă rulantă se datorează gestionării defectuoase a pandemiei. Din neștiință, din neprofesionalism, din neimplicare. N-aș vrea să spun că sunt și alte cauze, cum ar fi reaua voință. Nu pot să dovedesc. Ci doar să analizez declarațiile, hotărârile și acțiunile oamenilor politici și autorităților. Dar ce spun pot dovedi.

De la începutul pandemiei nu s-a pus deloc accentul pe prevenție, adică pe stimularea sistemului nostru imunitar. Peste 90% din populația țării noastre are deficit de vitamina D3. Iar de un an jumătate oamenii stau mai mult în case și petrec mai puțin timp la soare, care este sintetizatorul vitaminei D3. Ca să nu mai vorbim că românii fie nu-și permit financiar, fie nu vor, mănâncă dezechilibrat și nesănătos. Dar n-am auzit nicăieri o campanie în media pentru o corectă alimentație, dar și pentru luarea unor suplimente alimentare, bazate pe anumite minerale și vitamine.

Apoi nu s-a făcut în mod corect pregătirea sistemului medical pentru valurile anunțate cu mult înainte. Respectiv: organizarea rapidă a secțiilor covid, asigurarea aparaturii, a echipelor de medici și mai ales a medicamentelor necesare. Cel puțin aici am fost prinși total descoperiți. Cu greu s-a făcut și refăcut protocolul de administrare a tratamentului pentru covid în funcție de apariția sau nu a simptomelor, de existența factorilor de risc și de evoluția nefavorabilă a stării pacientului. Din păcate, una dintre greșelile catastrofale ale gestionării acestei pandemii a fost lipsa totală a medicamentelor specifice sau în cantități mici și foarte mici achiziționate. Singura pregătire au fost vaccinurile, cumpărate pentru o populație de trei ori mai mare decât a României. Se vorbește de anticorpii monoclonali, de Tocilizumab și de alte tratamente pentru stadiu mediu spre sever sau chiar critic al bolii. În anumite cantități au mai fost achiziționate. Cu o excepție: în timpul doamnei ministru Mihăilă, în perioada 22 aprilie-22 septembrie 2021, deci în perioada precedentă valului 4, nu s-a achiziționat nici măcar un flacon de medicamente anti-covid!

Mai nimeni nu s-a ocupat ca să se achiziționeze sau chiar să se facă în țară medicamentele antivirale, destul de ieftine în comparație cu celelalte, pentru a exista stocuri rezonabile în spitale și în farmacii. Aceste antivirale se administrează cu maxim succes în chiar prima zi de simptome. Inhibă multiplicarea virusului de la început și astfel șansele de a face forme grave sau letale ale bolii sunt mult reduse. Dacă aceste medicamente ieftine erau în țară – Arbidolul, Favipiravirul sau altele asemenea – în spitale dar și în farmacii, azi cu siguranță am fi avut mult mai puțini bolnavi în stare gravă în spitale, mult mai puțini în secțiile ATI și poate cu peste 50% mai puțini morți!!! Pentru că nu se mai aglomerau spitalele.

Aceste medicamente relativ ieftine, eficiente dacă sunt administrate de la începutul bolii,  puteau fi produse în țară, la Terapia Cluj. Dar Agenția Națională a Medicamentului (ANMDMR) care trebuia să autorizeze producerea în țară a Favipiravirului românesc a „rătăcit” cele două cereri pe care Terapia Cluj le-a făcut acum 6 și, respectiv, 4 luni. În alte țări, aceste antivirale se vând în farmacii: Ungaria, Ucraina, Rusia, Republica Moldova. Cu o autorizare urgentă se puteau produce în țară încă de acum câteva luni. Apoi protocolul de tratare a covidului spune că Arbidolul și Favipiravirul se dau la primele simptome persoanelor cu risc. Asta înseamnă că dacă ai simptome și nu ai factori de risc depistați nu ți se dau aceste antivirale, pe care nu le găsești decât în farmaciile de spital! Adică, până să-ți administreze medicul de familie antivirale mori cu zile.

În acest moment, mulți oameni care au pe cineva drag la spital în stare severă sau la ATI, se luptă să facă rost de pe piața neagră de medicamente, cu bani foarte mulți. 8.500 de lei costă tratamentul cu Tocilizumab care este adus în câteva zile din India.

Am vrut să vă fac un tablou al lipsei totale de medicamente din farmacii și parțial din spitale ca să înțelegeți dezastrul din sistemul medical. Ca să vă dați seama de ce se moare pe capete în spitale, pentru că în afară de oxigen, care în principiu îți menține viața, nu te vindecă, nu prea există aproape nimic în spitale. Și ca să nu fie acuzați cei direct responsabili, se dă vina pe cei nevaccinați.

Vaccinarea este considerată singurul mod de prevenție și tratament. Dacă la început se spunea că vaccinul este „sigur, eficient și gratuit” și „imunizează”, în ultimul timp se spune că doar „protejează”. Pe cine? Pe cel care îl face. Și doar de formele severe ale bolii, zic ei. Pe de altă parte imunizarea naturală, prin boală, este cea mai bună și de durată. Mai grav este că se vorbește puțin despre faptul că cei vaccinați se infectează și dau mai departe virusul, de multe ori fără să știe, mai ales familiei, copiilor, în forme mai grave și mai contagioase. Un principiu epidemiologic de bază spune că vaccinarea în masă nu se face în caz de epidemie, pentru că se creează mutații din ce în ce mai agresive, la persoane cu vârste din ce în ce mai mici. Așa se explică faptul că în acest val 4 copii din ce în ce mai mici se îmbolnăvesc – de regulă prin cei apropiați lor vaccinați – și fac forme din ce în ce mai grave.

De aceea, un punct nevralgic în escaladarea acestui val 4 este libera circulație a vaccinaților, oriunde și oricând, care împrăștie virusul în familie și societate. Ei fac de regulă o formă de pozitivare fără simptome. Deși își închipuie că sunt imuni – adică nu iau și nu dau boala – realitatea demonstrează contrariul, chiar și după doza a 3-a.

Gravele deficiențe din gestionarea pandemiei sunt aruncate în spatele nevaccinaților, ultimele măsuri luate de guvern, de altfel ilegale, pentru că un guvern demis nu poate să restrângă drepturi și libertăți, creează o maximă presiune asupra nevaccinaților. Aceștia au o mulțime de restricții și mai nou limitarea accesului la serviciu sau în instituțiile publice fără fițuica verde.

În aceste condiții, pentru a avea acces în anumite locuri, sute de mii de oameni au luat cu asalt punctele de vaccinare. De multe ori formând cozi, adevărate focare de infecție. Vă îndemn să vă sfătuiți înainte de vaccinare cu medicul vostru de familie, care vă cunoaște, sau cu un doctor în care aveți încredere. Și mai ales persoanele cu risc să facă teste și analize care să certifice că se pot vaccina. Pe de altă parte, vaccinarea protejează pe termen scurt și foarte scurt. Mulți au ajuns la spital cu forme grave după a 2-a sau a 3-a doză.

Pentru cei care se tem de boală, vă spun că ea poate fi depășită, în 95% la sută din cazuri cu probleme minore sau medii. Foarte important este să vă testați imediat ce aveți simptome, să vă izolați, să luați legătura cu un medic în care aveți încredere și să începeți imediat tratamentul antiviral. Nu pierdeți nici o zi. Ideal ar fi să aveți măcar o parte din medicamente acasă, cel puțin cele de susținere a imunității. Sunt multe momente de derută pe parcurs, iar boala durează de regulă cel puțin 14 zile.

Vă rog, pentru cei care cred că nu există această boală să renunțe la această părere și să fie mai atenți la ce se întâmplă în spitale. Din păcate mulți au avut forme cumplite sau au decedat. Și iarăși vă rog, vaccinați și nevaccinați, să vă protejați pe voi și pe cei din jur. Măcar mai multă grijă în aceste momente de escaladare a bolii.

Apoi să-L aveți pe Dumnezeu și pe sfinți alături, să vă rugați mai mult și să împliniți mai mult poruncile lui Dumnezeu și ale Bisericii. NU vă îndemn nici să nu vă vaccinați, nici să vă vaccinați. Pot doar să vă rog să nu reacționați la comandă, în masă, ci lucid și informat. Gândiți-vă, de pildă, că niciun vaccin nu se face decât în stare de sănătate. Iar așa zisul vaccin gripal se face înainte de valul anual epidemic, fără a avea semne de boală. Faceți testele și analizele pe care împreună cu un medic apropiat le considerați necesare și apoi vaccinați-vă, dacă se impune.

Maria Buleu, teolog

Părintele Paisie Olaru, 21 de ani de la naşterea sa în Ceruri

Părintele Paisie Olaru a fost un mare duhovnic ortodox român. Născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, a făcut parte dintr-o familie cu cinci copii, fiind mezinul familiei. Părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, i-au dat, la botez, numele de Petru.

În anul 1921, Petru intră în viaţa monahală la Schitul Cozancea şi-şi schimbă numele în Paisie. În anul 1943 este hirotonit diacon, iar în 1947, preot. A fost un timp egumen la schitul de metanie, ca mai apoi să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, unde devine duhovnic al întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Între anii 1972-1985 se nevoieşte ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani de viaţă, bolnav, se întoarce în chilia sa de la Sihastria. Trece la cele veşnice în noaptea de 18 octombrie 1990.
La Spovedanie nu era prea aspru la canoane, căci ţinea cont de aşezarea sufletească a fiecăruia şi era blând cu toţi, precum spunea Sfântul Efrem Sirul: „Chipul aducerii la pocăinţă este numai al blândeţii”. Cu iertarea, cu răbdarea şi blândeţea lui a câştigat multe
mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alţii.

Amintiri despre Avva Paisie
✤ Arhimandritul Ilie Cleopa a fost ucenic şi prieten al părintelui. De la acesta se păstrează o scurtă descriere, care cuprinde întreaga viaţă închinată lui Dumnezeu şi oamenilor: „Aşa era
Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea. Nu‑i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.

❖ Părintele Victorin Oanele, stareţul
Mănăstirii Sihăstria, descris şi el, în chip minunat, viaţa şi nevoinţele părintelui Paisie: „La despărţire, părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: «Să ne întâlnim la uşa raiului!». Unii dintre ucenici îl întrebau: «Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?». Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe: «Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greul! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă…» şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea, în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Buneivestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, «acoperământ şi grabnică ajutătoare»“.
„Din aceste scurte întâlniri cu părintele Paisie, multe suflete s-au liniştit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulţi călugări şi credincioşi s-au luminat văzând blândeţea,
liniştea, smerenia şi înţelepciunea părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină şi lacrimile ajungeau până în inimile oamenilor“, spunea arhimandritul Victorin Oanele.

❖ Arhimandritul Ioanichie Bălan spunea despre sfinţia sa: „cel mai important lucru la acest mare duhovnic era puterea lui harismatică cu care pătrundea sufletul şi conştiinţa credincioşilor. Apoi, mila şi iubirea profundă cu care primea pe toţi, şi smerenia unită cu blândeţea prin care cucerea şi întorcea la pocăinţă, transformând radical pe cei care veneau la el cu credinţă. Toate aceste daruri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu l-au făcut cunoscut în toată ţara şi l-au învrednicit să aibă un mare număr de fii duhovniceşti, mireni şi călugări de toate vârstele şi stările sufleteşti, fiind considerat duhovnicul cel mai căutat şi cu cei mai mulţi fii sufleteşti din ţara noastră în ultimele decenii…”.

❖ După 40 de zile de la adormirea părintelui Paisie, ucenicul său a aţipit şi l-a văzut în vis pe acesta plângând. Ucenicul, întristat, i-a sărutat crucea şi mâna şi l-a întrebat: «De ce plângi,
părinte Paisie? Te doare ceva?». Iar el i-a răspuns: «Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Şi dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge.
Vedeţi cum trece timpul?! Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci. Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic…. Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru. Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu? Luaţi seama că tare este scump raiul şi tare este greu de ajuns la rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii
mei».” ✤

Aparut in 2021-10-17-Cuvântul care zidește Nr. 42

Unsprezece ani de slujire neîntreruptă în Biserica Șerban Vodă (30 mai 2021)

Azi, 30 mai 2021, se împlinesc doi ani de când părintele Constantin Tomescu a plecat să slujească cu îngerii și sfinții, pomenindu-ne – cu siguranță! – pe noi toți în fața lui Dumnezeu. Fără îndoială a iubit mult preoția, acea misiune pe care a îndeplinit-o târziu, dar cu multă dragoste, dăruire și înțelepciune.

Mulți preoți au slujit în parohia noastră. Pe toți i-am apreciat și le purtăm recunoștința noastră pentru ceea ce ne-au învățat și ne-au povățuit pe drumul credinței. De fiecare ne aducem aminte cu drag. Dacă sunt încă lucrători în această lume, ne rugăm de sănătatea lor. Pentru cei care au ajuns în veșnicie, rememorăm cu bucurie, dar și cu o urmă de regret, momentele în care s-au rugat cu noi și pentru noi.

Poate mai mult ca niciodată, într-un timp în care social ne-am îndepărtat unii de alții, amintirea părintelui Constantin Tomescu este mai vie, căci îl simțeam foarte apropiat de noi. Pe fiecare ne întreba ce mai facem, ne binecuvânta, se ruga pentru noi, niciodată nu era prea ocupat sau prea obosit să răspundă la chemările credincioșilor.

Vlăstar al unei familii de preoţi din Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, părintele Constantin încheia șirul celor 140 de ani de slujire neîntreruptă la Sfântul Altar a preoților din familie. Un neam cu viață curată, în care toţi preoții au strălucit prin credinţă puternică, dăruire, smerenie, sinceritate şi slujire neîncetată. Din acest neam Dumnezeu l-a chemat pe părintele Tomescu la slujire preoţească.

Părintele Constantin Tomescu era născut pentru a fi preot. Era născut pentru a mângâia suflete. Deşi provenea dintr-o familie în care din tată în fiu erau preoţi, părintele Constantin Tomescu a ajuns la preoţie târziu. Mai întâi a mers la Politehnică, urmând Facultatea de Industrializare a Lemnului din cadrul Institutului Politehnic Braşov (1961-1966). Apoi a lucrat în industria şi comerţul de mobilă, iar între anii 1987-1990 a fost director al Direcţiei de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică Internaţională din cadrul Ministerului Industriei Lemnului şi al Materialelor de Construcţii. În anii ’90 va fi manager la Biomari Impex, producţie şi export cherestea, Bucureşti (1990-2000).

Anul 2000 îi schimbă definitiv viaţa. După ce ajunge într-un pelerinaj la locurile sfinte din Israel (n.r .- organizat de de părintele Dinu, la care au participat mulți credincioși din parohia noastră, a căror viață s-a schimbat radical după acest pelerinaj…) , la întoarcerea în ţară se hotărăşte să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă, secţia Teologie Pastorală, din cadrul Universităţii Bucureşti.

În 27.08.2006 a fost hirotonit diacon de către Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului. În anul 2006 a fost hirotonit preot la parohia Jiblea, judeţul Vâlcea, de către Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului. În anul 2008, pensionar fiind, a fost îmbisericit de către Preafericitul Părinte Patriarh la biserica Șerban Vodă.

Unsprezece ani de slujire neîntreruptă în biserica noastră. Era deosebit de iubit, căutat şi chemat cu mult drag de credincioşi la casele lor. Avea o familie frumoasă, doamna preoteasă Marinela Tomescu însoţindu-l mereu la biserică, mai ales în duminici şi sărbători.

Nu pot încheia fără să vă pun la suflet cuvintele pe care părintele Dinu le spunea acum doi ani, după ce vestea chemării în veșnicie a părintelui Constantin Tomescu căzuse ca un trăznet peste credincioșii parohiei noastre:

„De o vrednicie ieşită din comun, fără concediu şi fără odihnă, fără cârtire şi păstorind Biserica lui Dumnezeu cu dragoste. Neiubitor de ceartă şi de câştig urât, fiind de multe ori slujitor fără plată dar având în suflet o bucurie din care citeai că Dumnezeu îi primeşte slujirea.

Un adevărat sfânt, nu-i păsa de laude şi nici nu se uita după lucruri trecătoare. Avea un singur ţel: să-I placă lui Dumnezeu şi să nu-L supere cu ceva pe Dumnezeu.

Alături de doamna preoteasă Marilena Tomescu era o familie model pentru comunitatea noastră. A fost iubit şi apreciat pentru aleasa cultură, pentru delicateţea de comportament, pentru promptitudinea cu care răspundea la fiecare chemare. Avea o concepţie despre viaţă marcată de gândirea Sfântului Pavel, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi.

A fost lângă noi în momentele grele ale zidirii bisericii ca unul din ctitorii fondatori. Până la ultima suflare, fără să se vaite, simţea că flacăra vieţii sale pâlpâind se va stinge dar el lucra ca şi cum se afla la început de drum. Înainte de despărţire i-am adus aminte că suntem călători pe faţa pământului, ca toţi părinţii noştri, şi am simţit atunci că era pregătit pentru marea călătorie. Dumnezeu l-a chemat atunci când l-a socotit gata pentru ceasul marii întâlniri.

Cât de bun este Dumnezeu cu cei drepţi la inimă! Oare noi vom avea parte de acest sfârşit creştinesc? Dumnezeu să se milostivească şi spre noi, ca înainte de a ne întoarce în pământ să ne întoarcem mai întâi la El.”

Vrednică să-i fie pomenirea acestui preot smerit și devotat!

Maria Buleu

Articol apărut în ziarul duminical al Parohiei Șerban Vodă „Cuvântul care zidește” nr.22/30.05.2021 

Procesiune religioasă la Ierusalim în Duminica Floriilor / Sfânta Liturghie, oficiată în Biserica Sfântului Mormânt (27.04.2021)

Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a organizat, cu ocazia Duminicii Floriilor, o procesiune religioasă dinspre Mânăstirea Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, până la Poarta Leilor din Oraşul Sfânt, procesiunea fiind urmată de Vecernie şi, ulterior, de Sfânta Liturghie, desfăşurate în Biserica Sfântului Mormânt.

Sâmbătă după-amiază, 24 aprilie 2021, a avut loc procesiunea cu ocazia Duminicii Floriilor, marcând „intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, atunci când fiii evreilor l-au întâmpinat strigând: «Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!»”, anunţă Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a binecuvântat ramurile de finic la Sfânta Mănăstire Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, şi l-a desemnat pe Eminenţa Sa Arhiepiscopul Filomen de Pela să conducă procesiunea.

Aproximativ 200 de persoane au participat la procesiune, din cauza restricţiilor antiepidemice, pornind de la Mânăsirea Betfaghe spre Mânăstirea Înălţării, apoi coborând la Grădina Ghetsimani. Procesiunea s-a încheiat la Mânăstirea Sfânta Ana, la Poarta Leilor din Ierusalim.

Procesiunea a fost urmată de slujba Vecerniei, oficiată în Catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Duminică dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada şi pe arhiepiscopii Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina, Teodosios de Sebastia, Dimitrie de Lydda şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis. La finalul Sfintei Liturghii, clericii au rostit rugăciunile Ecteniei prin înconjurarea de trei ori a Sfintei Edicule a Sfântului Mormânt şi apoi a altarelor.

Mihail Drăghici

publicat in 27.04.2021

Sâmbăta lui Lazăr, la Mânăstirea Marta şi Maria din Betania, în apropiere de Ierusalim (26.04.2021)

Sâmbăta lui Lazăr, la Mânăstirea Marta şi Maria din Betania, în apropiere de Ierusalim / Învierea lui Lazăr de către Hristos prefigurează “învierea cea de obşte”.

Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a marcat Sâmbăta lui Lazăr, care prefigurează “învierea cea de obşte”, prin oficerea Sfintei Liturghii, pe 24 aprilie 2021, la Mânăstirea Marta şi Maria, situată la est de Muntele Măslinilor, în apropiere de Ierusalim.

„În această zi, întreaga Biserică şi în mod special Biserica Ierusalimului marchează pericopa după Sfântul Ioan Evanghelistul; Domnul a venit din deşert în Betania şi a fost întâmpinat de surorile lui Lazăr, Marta şi Maria, a mers la mormântul lui şi l-a înviat spunând «Lazăre, vino afară!» (Ioan 11,43)”, notează Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, subliniind că evenimentul „simbolizează învierea cea de obşte”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată, sâmbătă, de Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada, pe Arhiepiscopul Aristarh de Constantina şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis, alături de ieromonahi şi preoţi.

„Acest eveniment, învierea lui Lazăr, a fost descris detaliat de Sfântul Ioan Evanghelistul. Iar acest lucru s-a făcut pentru ca oamenii să creadă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi El însuşi Dumnezeu, că El a înviat şi că va fi învierea morţilor. «Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25-26)». Interpretând cuvintele Domnului, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: «Fructul şi onoarea credinţei în Hristos sunt viaţa veşnică şi nu există alt mod pentru sufletul omului de a o obţine. Pentru ca, fiind toţi înviaţi prin Hristos, iar această viaţă este adevărată, să trăim etern în fericire». Mai exact, viaţa veşnică este fructul şi recompensa credinţei în Hristos şi nu există alt mod pentru sufletul omului de a obţine acest lucru. Suntem înviaţi prin Hristos, iar aceasta este viaţa veşnică, să trăim în fericirea eternă”, a afirmat, la predică, Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

„Când Iisus a auzit că Lazăr era grav bolnav, El le-a spus surorilor sale, Marta şi Maria că această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească (conform Ioan 11, 1-4). «Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea» (Ioan 11, 38). Iisus «a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă» (Ioan 11, 1-4). Iisus a făcut aceste lucruri în faţa ucenicilor pentru a-i introduce în credinţa învierii din morţi şi pentru a-i pregăti pentru acest lucru. (…) Învierea lui Lazăr în oraşul biblic Betania cu puţin timp înainte de Patimile lui Hristos pe Cruce nu a fost doar un semn miraculos pentru revelarea slavei Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, ci şi o «prefaţare a mântuirii prin înnoirea lumii», adică învierea generală a tuturor oamenilor în trupul omenesc al lui Iisus Hristos, precum şi asigurarea şi răspunsul la întrebarea ucenicilor: «Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel» (Matei 19, 27-28)”, a subliniat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune la Mormântul lui Lazăr, sub conducerea Mitropolitului Ioachim de Helenopolis.

Mihail Drăghici

sursa forografii: jerusalem-patriarchate.info

publicat in 26.04.2021

Duminica Sfintei Cruci la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim / Patriarhul Teofil: Crucea este „forţa prin care Dumnezeu Tatăl ne-a oferit libertatea întru Hristos” (06.04.2021)

Crucea a devenit „forţa prin care Dumnezeu Tatăl ne-a oferit libertatea întru Hristos”, a declarat Patriarhul Teofil al Ierusalimului în Duminica Sfintei Cruci, celebrată printr-o procesiune organizată în contextul oficierii Sfintei Liturghii în Biserica Sfântului Mormânt.

Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 4 aprilie 2021, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim de Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada şi pe arhiepiscopii Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina, Teodosios de Sebastia, Dimitrie de Lydda şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis, alături de mai mulţi ieromonahi.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune, prin înconjurarea de trei ori a Sfintei Edicule a Sfântului Mormânt şi apoi a altarelor.

Crucea este un trofeu al lui Hristos” care „alungă întotdeauna demonii„, a notat Patriarhul Teofil al Ierusalimului în predica rostită la ceremonie. „Crucea este o forţă puternică, o săgeată invizibilă, un medicament nematerial, o sursă pentru vindecarea oricărei dureri, o slăvire prin durere„, a subliniat Patriarhul Teofil, citându-l pe Sfântul Ioan Damaschin.

Astăzi, în a treia Duminică a Postului Mare, celebrăm Cinstirea Preţioasei şi Dătătoarei de Viaţă Cruci. (…) Prin urmare, am celebrat sacrificiul fără sânge în Biserica Sfântului Mormânt, locul Răstignirii şi Învierii Mântuitorului nostru Hristos. (…) Crucea lui Hristos, la fel ca pomul mântuirii, a devenit forţa puternică prin care Dumnezeu Tatăl ne-a oferit libertatea întru Hristos. «Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei» (Galateni 5, 1), ne îndeamnă Sfântul Pavel. Prin Cruce, am fost eliberaţi din «robia stricăciunii», ca să fim părtaşi «la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu» (Romani, 8, 21)„, a continuat Patriarhul Teofil, conform unui comunicat postat pe site-ului Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului.

Preţioasa Cruce sau icoana Crucii nu reprezintă doar un simplu simbol al credinţei creştine, ci întruchiparea dreptăţii Dumnezeieşti, adică, pe de o parte, împăcarea lui Dumnezeu cu întreaga creaţie; pe de altă parte, reprezintă împăcarea, prin Sângele lui Hristos pe Cruce, fie între oameni şi Dumnezeu şi între oameni unii cu ceilalţi, fie între popor şi oştile cereşti, după cum predică Sfântul Pavel: «Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale» (Coloseni 1, 20). Iată de ce Sfânta noastră Biserică proiectează astăzi, la jumătatea Postului Mare, cinstirea cu bucurie a Crucii Dătătoare de Viaţă„, a concluzionat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

Mihail Drăghici

publicat in 06.04.2021

Procesiune în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu ocazia Duminicii Ortodoxiei (24.03.2021)

Duminica Ortodoxiei a fost celebrată de Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului cu o procesiune a sfintelor icoane în Biserica Sfântului Mormânt, iar Patriarhul Teofil a evidenţiat importanţa icoanelor.

„Duminica Ortodoxiei celebrează victoria restabilirii sfintelor icoane (…), conform deciziei celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic (anul 787), prin contribuţia Împărătesei Teodora, a fiului ei Mihail şi a Patriarhului Metodiu al Constantinopolului”, anunţă Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

În Duminica Ortodoxiei, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Catoliconul Bisericii Învierii de Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada şi pe arhiepiscopii Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina, Teodosios de Sebastia, Dimitrie de Lydda, Filomen de Pela şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune cu sfintele icoane prin înconjurarea de trei ori a Sfintei Edicule a Sfântului Mormânt şi apoi a altarelor.

„Astăzi, Sfânta Biserică a creştinilor ortodocşi celebrează restabilirea sfintelor icoane de către vrednicii de pomenire Suverani ai Constantinopolului Mihail şi Teodora, mama sa, alături de Sfântul Patriarh al Constantinopolului şi Mărturisitorul Metodius. Evenimentul restabilirii sfintelor icoane este un moment istoric crucial în viaţa Bisericii. Deoarece, după ce trecuseră doar trei secole de la formarea doctrinei privind Providenţa Divină, care este unirea supranaturală a firii divine cu cea umană în Domnul nostru Iisus Hristos, apăruseră buruienile nestorianismului împreună cu derivatele acestuia, monofizitismul şi monotelismul. Icoanele descriu, în esenţă, întruparea Cuvântului lui Dumnezeu (…). Restabilirea icoanelor reprezintă o mărturisire despre mântuirea noastră în Hristos, prin Hristos”, a declarat Patriarhul Teofil al Ierusalimului în predica rostită în Duminica Ortodoxiei.

„Restabilirea sau, mai degrabă, venerarea sfintelor icoane nu se referă la partea lor materială, ci la persoana descrisă ori la evenimentul biblic. «Nu ne închinăm părţii materiale. Cinstirea icoanei este atribuită prototipului», după cum învaţă Sfântul Ioan Damaschin, referindu-se la cuvintele Marelui Părinte al Bisericii, Sfântul Vasile. Cu alte cuvinte, cinstirea pe care o acordăm icoanelor este atribuită persoanei descrise, prototipului. Acest adevăr a fost proclamat de Părinţii Bisericii înduhovniciţi la Sinodul Ecumenic de la Nicea, unde au decis că cei care sărută icoana şi o cinstesc onorabil primesc sfinţenie (…)”, a subliniat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

«Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr» (Ioan, 4, 24). Totuşi, venerăm şi toate lucrurile create prin care Dumnezeu a lucrat pentru mântuirea noastră, cum ar fi, spre exemplu, ieslea, peştera, locul Răstignirii şi al îngropării de trei zile şi al Învierii, precum şi orice îi este dedicat lui Dumnezeu. «Nu pentru natura lor, ci întrucât sunt vase ale energiei divine, iar îngerii şi oamenii şi orice creaţie materială care au devenit vase ale energiei divine şi care mă ajută la mântuire, le respect şi le venerez pentru energia divină care există în ele», aşa cum învaţă Sfântul Ioan Damaschin”, a explicat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

Mihail Drăghici

articol aparut in 24.03.2021

La ceasul împlinirilor (26.07.2020)

Consiliul şi Comitetul Parohial au trudit mult în ultimul timp ca pe 15 august 2020 să putem da în folosinţă Cantina Socială a bisericii noastre. În acest sens au fost finalizate picturile din bolţile de la sala de mese, urmând ca în timpul rămas să putem pune podeaua din gresie.
Pe această cale ţinem să mulţumim celor care, tainic, dar constant, din puţinul lor au sprijinit această lucrare ca să putem duce mai departe lupta bisericii: filantropia după Liturghie. 
Părintele Dinu

publicat in 26.07.2020

Memoria imaginilor – Viața Bisericii în timp de pandemie

Agenţia de ştiri Basilica a organizat perioada 15-28 iunie 2020 un concurs de fotografie, exclusiv în mediul online, având tema „Viața Bisericii în timp de pandemie”. Fotografia este un suport material ce devine în timp istorie. O dovadă, un indiciu, care surprinde momente ale vieții unei persoane, colectivități sau neam. Fotografia este tehnică și artă în același timp. Surprinde lucruri, acțiuni dar și sentimente. Gânduri chiar și stări. O imagine transmite mai mult decât 1000 de cuvinte. Puterea imaginii este acum mai mare în contextul în care nu mai avem disponibilitatea de a citi. Comunicăm mai puțin prin cuvinte și mai mult prin imagini.

Am trăit cu toții două luni de izolare în casele noastre în perioada stării de urgență. Atunci ne-am depărtat și de biserici, acestea devenind doar locul în care preoții țineau slujbele, alături de psalți. Am resimțit dureros această perioadă în care nu am mai participat la slujbe, nu ne-am mai spovedit și împărtășit. Practic nu am mai avut acces la nicio taină.

Pentru prima oară am urmărit slujbele online. Am fost însă una din parohiile privilegiate în care slujbele au fost transmise live. Părintele paroh Dinu Pompiliu a înțeles că este necesar să ne aducă în aceea vreme o mângâiere, mai ales că în această perioadă au fost și Sfintele Paști, cea mai importantă sărbătoare a Bisericii. Și așa, consemnați și închiși la domiciliu, ne-am bucurat de slujbe – transmise la un nivel profesional foarte înalt – și de fotografiile puse pe site-ul parohiei noastre.

Să vă spunem că domnul Marian Stoenică, cel care are grijă de site-ul și Facebook-ul parohiei Șerban Vodă și se ocupă de înregistrările video, audio și fotografiile de la slujbele și evenimentele ce au loc în biserica noastră, a participat la concursul „Viața Bisericii în timp de pandemie” cu o fotografie. Din cele 400 de fotografii primite, juriul a selectat 3 fotografii pentru locurile 1, 2 și 3. Agenția de Știri Basilica a prezentat o selecție de alte 30 de fotografii reprezentative, dintre care prima este o poză alb-negru, făcută de domnul Marian Stoenică la una din slujbele transmise online în biserica noastră. Alături de poza din concurs am pus câteva poze din arhiva parohiei Șerban Vodă în special din perioada Postului Mare și a Sfintelor Paști.

https://basilica.ro/30-de-fotografii-care-au-surprins-viata-bisericii-in-timp-de-pandemie/

Cred că cele mai bune fotografii sunt în inimile noastre. Ele ne amintesc prin ce-am trecut – și încă trecem! – în acest timp. Din toată această perioadă am înțeles mai ales că legătura noastră cu Dumnezeu trebuie să se schimbe radical, într-o relație cu mult mai profundă și permanentă. Și că nu trebuie să mai lipsim niciodată, sub nici un motiv de la slujbele Bisericii, și să ne spovedim și împărtășim cât mai des.

Cât mai avem îngăduința.

Dumneavoastră ce credeți că ați pierdut și ce ați câștigat, duhovnicește, în această perioadă?

Maria Buleu

Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul care zidește” nr.29/19.07.2020

de Anders Noren.

SUS ↑