Comitetul de Doamne – Femeile care sprijină activitatea Bisericii

Organizarea Bisericii Ortodoxe se sprijină pe doi piloni importanţi: Consiliul parohial şi Comitetul parohial. Dacă din Consiliul parohial al bisericii noastre fac parte 12 bărbaţi destoinici, cu nume bun, implicaţi în viaţa Bisericii, din Comitetul parohial fac parte atât bărbaţi cât şi femei, care, grupaţi în jurul celor cinci coordonatori de servicii (social, misionar, cultural, pentru tineret şi administrativ-gospodăresc) şi sprijiniţi de ceilalţi enoriaşi, contribuie la păstrarea şi propagarea credinţei noastre ortodoxe şi participă la toate programele şi nevoile bisericii.

Comitetul parohial al bisericii noastre, ales recent în ianuarie 2022 pentru următorii patru ani, a fost lărgit şi întinerit pentru a pune în practică proiecte noi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să se împlinească. La întâlnirea din 11 martie 2022 a membrilor Comitetului parohial cu Părintele Paroh Dinu Pompiliu şi preoţii coslujitori, Preot Adrian Chiriţă şi Preot Vlad Alexandru Mîndru, s-a discutat despre activitatea Comitetului în următorii ani. S-a pus în discuţie în primul rând intensificarea activităţii misionare şi sociale în parohie. Apoi necesitatea finalizării lucrărilor la Centrul social şi darea acestuia în folosinţă. Cu această ocazie membrii noului comitet au vizitat clădirea Centrului social, au consemnat stadiul lucrărilor şi modalităţi de urgentare a acestora prin găsirea de noi sponsorizări şi donaţii.

În cadrul Comitetului parohial al bisericii noastre, format preponderent din femei, întâlnim şi titulatura de Comitetul de Doamne. Acesta nu reprezintă un organism aparte, ci se regăseşte în Comitetul parohial. Doamnele din comitet sunt cele care, cu timp şi fără timp, cu multă dragoste şi jertfelnicie, fac din evenimentele parohiei noastre momente calde şi primitoare. Implicarea cu trup şi suflet a femeii în viaţa Bisericii – diaconiţa vremurilor trecute – este o binecuvântare atât pentru comunitate cât şi pentru ea însăşi.

Doamnele din comitet se ocupă de organizarea şi sponsorizarea numeroaselor evenimente din cadrul parohiei, se implică în acţiuni de binefacere şi întrajutorare a persoanelor aflate în nevoi, strângerea de fonduri pentru lucrările la aşezământul social etc. Lăcaşul de cult, locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu, spaţiul în care ne sfinţim viaţa, trebuie să fie mereu curat şi primitor. Cu mare dăruire doamne din comitet, alături de alte doamne, enoriaşe ale parohiei noastre, se mobilizează de mai multe ori pe săptămână pentru curăţarea lăcaşului de cult.

Mulţumim tuturor doamnelor care, prin devotament fizic şi material, cu discreţie, necontenit menţin vie viaţa Bisericii noastre şi lăsăm pe Bunul Dumnezeu să reverse binecuvântări asupra dânselor.

Magdalena Pencea

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: