Aflarea şi mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei

În anul 2014, când în Crimeea intrau trupele ruseşti, iar curând după aceea Republica Crimeea era înfiinţată, am simţit regretul că nu am ajuns la Simferopol în anii dinainte. Aş fi vrut să ajung la mormântul Sfântului Luca, să vizitez locurile unde a trăit. Născut în 1877 la Kerci, Crimeea, cu studii şi la Kiev, şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în teritoriile de azi ale Rusiei. Şi cele mai mari necazuri şi nedreptăţi tot acolo le-a îndurat. Acum, de acolo de sus, îi vede pe toţi cei care suferă în acest război şi cred că, alături de Cuviosul Paisie de la Neamţ, născut la Poltava, azi invadată de ruşi, se roagă pentru oameni şi pentru pace…

Biserica Ortodoxă din Ucraina a hotărât canonizarea Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, în noiembrie 1995, iar la 17 martie 1996 moaştele sale au fost deshumate, fiind mutate cu mare alai la 20 martie 1996 în Catedrala Sfânta Treime din Simferopol. Puţin mai târziu, la 25 mai 1996, şi Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse îi recunoaşte sfinţenia.

Cum s-a făcut canonizarea Sfântului Luca

Despre canonizarea sfântului şi mutarea sfintelor sale moaşte aflăm din partea finală a filmului „Viaţa Sfântului Luca al Crimeii, ierarh mărturisitor şi doctor fără de arginţi”, pe care vă recomand să-l vizionaţi. Transcriem aici ultima parte a acestui film ce rememorează evenimente ce au avut loc chiar în zilele cuprinse între 17 şi 20 martie 1996.

„În conştiinţa poporului, Arhiepiscopul Luca era sfânt. O comisie specială s-a ocupat de viaţa, munca şi minunile sale. În noiembrie 1995 prin hotărârea Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost proclamat ca sfânt. A fost scrisă o slujbă specială şi i s-a sfinţit icoana. Arhiepiscopului Lazăr de Simferopol şi Crimeea i s-a dat permisiunea de a pur-cede la mutarea moaştelor sale.

Părintele Vasilios Marusiak, arhidiacon al catedralei mitropolitane Sfânta Treime din Simferopol, Crimeea povesteşte: „Când a venit ceasul să fie proslăvit Sfântul Luca, autorităţile bisericeşti au hotărât să se facă deshumarea marelui nostru sfânt. Cei prezenţi s-au minunat de măreţia sfinţeniei lui. Ne folosim de acest prilej pentru a spune că acest eveniment a fost pentru noi ceva neobişnuit de special. Înainte să începem deshumarea, trei zile înainte consecutiv am săvârşit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, pentru că acest eveniment a căzut în Postul Mare. Am făcut rugăciuni îndelungate ca Dumnezeu şi Sfântul Luca să ne ajute în această lucrare. Primul care a luat lopata şi a început să sape a fost însuşi Arhiepiscopul nostru Lazăr, apoi au continuat preoţii.

Pe toată durata acelei zile a fost timp urât şi ploua neîncetat. Când am ridicat din mormânt în cântări de psalmi trupul Sfântului, vremea cea rea s-a schimbat şi s-a aşternut o linişte adâncă, umplând locul de nespusă mireasmă. În această atmosferă de pace, cântând, am mutat moaştele Sfântului Luca în biserica ce era în apropiere de locul înmormântării lui. Puţin mai departe se aflau şi câţiva demonizaţi care au început să strige „Sfinte Luca nu ne chinui”.

Când am făcut după trei zile mutarea sfintelor moaşte în catedrală, era din nou vreme rea. La ora când procesiunea înainta pe străzile oraşului, în faţa ochilor noştri s-a deschis cerul, norii s au risipit şi a strălucit soarele. A fost o privelişte de neuitat. Tuturor – erau mai mult de 40.000 de oameni – le-a făcut o impresie de neşters şi toţi ne-am unit într-o înflăcărare de iubire pentru Sfântul Luca, şi psalmodiind cu mare emoţie am ajuns la biserică. Au fost prezenţi Mitropolitul Kievului, Vladimir, mulţi arhierei şi preoţi, membri ai guvernului şi o mulţime de oameni. Pomenirea s-a stabilit să se facă pe 11 iunie, comemorarea adormirii sale. Astfel, încă un sfânt s-a adăugat şiragului marilor sfinţi doctori şi tămăduitori ai Bisericii noastre.”

A fost un om cu inimă mare

Arhiepiscopul Lazăr de Simferopol şi Crimeea spune: «Viaţa Sfântului Luca nu poate decât să emoţioneze orice suflet. A fost cu adevărat mare şi ca păstor şi ca om de ştiinţă. A trăit în momente foarte grele ale Bisericii noastre şi ne-a dovedit cu viaţa lui că un om de ştiinţă poate să fie şi adânc credincios. A pornit ca un simplu medic de ţară şi a evoluat ca faimos chirurg, care îşi va vindeca bolnavii cu înalta sa erudiţie. Noi, credincioşii, ştim foarte bine că nu a fost numai abilitatea sa, ci şi marea credinţă pe care o avea în Dumnezeu. El însuşi accentua bolnavilor când îi opera că: „Nu este mâna mea care operează, ci Însuşi Dumnezeu operează şi vindecă.” Aici, în Simferopol, şi-a dus slujirea timp de mulţi ani şi a ajutat mii de oameni care şi-l amintesc cu recunoştinţă. A fost un om al dragostei, un suflet nobil, o inimă mare. Este deosebit faptul că la deshumarea moaştelor sale, paradoxal, în timp ce trupul i se dezintegrase, inima i-a fost găsită intactă. Nu s-a supus legilor stricăciunii. Se pare că şi natura a respectat această inimă plină de dragoste adevărată.»

Pentru noi, oamenii secolului al XXI lea, Sfântul Luca rămâne un model de vieţuire creştină. Doctorul cel fără de arginţi a iubit, s-a luptat, a suferit, a obosit, s-a primejduit, a îndurat şi a fost prigonit, lăsându-le creştinilor căsătoriţi şi necăsătoriţi un model limpede de imitare a lui Hristos. Ca şi marele Pavel, pe toate le-a considerat gunoaie, ca să-l câştige pe Hristos. În ani de război şi de tiranie sovietică, Sfântul Luca nu a făcut compromisuri şi în toate L-a urmat desăvârşit pe Hristos.

Maria Buleu

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: