Sărindarele în Postul Mare

În multe din slujbele Bisericii ortodoxe, dar cel mai adesea la Sfânta Liturghie, dăm pomelnice cu numele celor vii şi adormiţi care sunt pomeniţi de către preoţi în anumite momente ale slujbei.

La început aceste nume se scriau pe un obiect care se plia în două, dând naştere la ceea ce numim diptice, noţiune care apare încă din secolul al IV-lea. La fel dăm şi acum „liturghia”, împărţind pomelnicul (coala de hârtie) în două şi scriind pe cei vii în stânga, iar pe cei adormiţi în dreapta.


sarindar


Sărindarul este rânduiala de pomenire a morţilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. Cuvântul sărindar vine de la grecescul τα σαρανταρια – ta sarantaria, care înseamnă un grup de 40. Credincioşii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari, mai ales al Postului Sfintelor Paşti, căci în toate sâmbetele acestuia se pomenesc cei adormiţi la Sfânta Liturghie şi la Parastas.

Sărindarele sunt însoţite de prinoase (grâu, vin, zahăr, mirodenii şi altele) necesare în primul rând pregătirii colivelor, dar şi lumânări, untdelemn, tămâie. Dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor.

Creştinii care aduc un sărindar la biserică trebuie să se roage mai mult în toată această perioadă şi să participe la slujbe, în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor, şi mai ales în ziua dezlegării sărindarelor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie. ✤

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: