Fericiți făcătorii de pace

A șaptea fericire enunțată de Mântuitorul în Predica de pe munte este „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5, 9) Astăzi, cu tristețe spun, înțelegem cum se cuvine aceste cuvinte. Strigăm cu toții și tânjim după pacea pe care am pierdut-o într-o noapte, acum câteva zile. Ucrainenii, în modul cel mai direct și barbar cu putință. Iar noi, pacea minții și a sufletului.

Sincer, până în momentul începerii războiului nu am crezut că ruşii vor ataca Ucraina în punctele ei strategice, dorindu-şi să distrugă total capacitatea armatei ucrainene şi să îngenuncheze ţara. Am crezut că, prin presiunea trupelor de la graniţă şi prin negocieri, Putin va obţine ce-şi doreşte.

Realitatea m-a contrazis şi ea este cu mult mai dură decât ne-am fi închipuit. În două zile Ucraina a suferit pierderi importante, în special obiective militare, dar au fost distruse şi construcţii civile. Până şi ucrainenii au fost uluiţi de viteza cu care ruşii i-au atacat şi le-au diminuat drastic capacitatea defensivă. Şi în aceste condiţii asistăm atât de repede la exodul populaţiei, care se refugiază din calea inamicului.

Au lăsat tot, case, familii şi cu un bagaj de mână, însoţiţi de copii, cărora în primul rând voiau să le salveze vieţile, au fugit unde au văzut cu ochii. Impresionant acest exod, care este mai ales al femeilor şi al copiilor. Căci bărbaţii au rămas în ţară, fiind mobilizaţi toţi bărbaţii apţi, cu vârsta între 18 şi 60 de ani.

Iată că punctele de frontieră cu România, în special Sighetul Marmaţiei, Siret sau Isaccea, au fost asaltate de zeci de mii de cetăţeni ucraineni, printre ei şi români din Ucraina. Cum spuneam, majoritatea femei şi copii.

Primii însă care şi-au deschis sufletele şi au sărit în ajutorul lor au fost oamenii şi Biserica. Unii dintre ucraineni au rude în România şi s-au dus la ei. Alţii sunt în trecere prin ţara noastră, mergând mai departe cu avionul sau maşina. Alţii nu au nici o altă posibilitate decât să rămână o vreme aici. La vama Siret am văzut toţi cum oamenii din zonă şi preoţii au adus alimente, apă, ceai şi alte lucruri de strictă necesitate. Unii dintre oameni i‑au luat acasă la ei. Mănăstirile le-au oferit spaţii de cazare şi hrană. Încă o dată Biserica sare în ajutorul celor aflaţi în nevoi, iar românii arată prin fapte că sunt cu adevărat creştini, agonisindu-şi bun răspuns la Înfricoşătoarea Judecată pe care chiar în duminica aceasta o pomenim.

Ce putem face? În primul rând să nu ne lăsăm copleşiţi de frică. De frica de război, de frica de încercările umane, sociale, economice, care de abia de acum vor începe. Apoi, în toate situaţiile să fim demni şi să ne ducem cu răbdare şi înţelepciune crucea pe care ne-a lăsato Hristos a o purta. Nu-i mai grea decât a Lui. Iar noi îi avem alături pe sfinţi, pe Maica Domnului şi pe Hristos.

De ne este în putinţă, să-i ajutăm pe cei care fug din calea războiului.

Iar în al patrulea, dar nu în ultimul rând, SĂ NE RUGĂM. Pentru pacea lumii, pentru cei cotropiţi şi pentru cotropitori. Pentru cei din urmă ca Dumnezeu să-i îmblânzească şi să-i determine să pună capăt mai repede războiului şi samavolniciilor.

Nu ştiu ce se va întâmpla de acum înainte, nu ştiu dacă acest război dement nu va continua, în timp şi în spaţiu. Nu vreau să mă gândesc la consecinţele unor lupte în spaţiul ţărilor aliate NATO sau în Republica Moldova. Dar cred că avem un motiv în plus ca să postim cu toţii în acest Post Mare care va începe în curând şi să ne rugăm şi să priveghem cât mai mult pentru pacea lumii, pentru cei cotropiţi şi cotropitori şi pentru toţi conducătorii lumii, politici şi economici.

Un cuvânt care m-a impresionat în aceste zile a fost al PS Ignatie, episcopul Huşilor, care a scris joi pe Instagram: «Războiul este cel mai perfid şi întunecat atentat al diavolului la civilizaţia iubirii instaurată de jertfa unică a Mântuitorului Hristos pe Cruce. Orice creştin, implicit cel ortodox, care poartă în minte şi în inimă Evanghelia Domnului Hristos, trebuie să lupte pentru menţinerea iubirii între naţiunile pământului. Patriarhul Kiril al Rusiei are îndatorirea morală să îi amintească liderului pravoslavnic de la Kremlin atât cuvintele Imnului dragostei din Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul”, cât şi faptul că Ortodoxia este întotdeauna de partea iubirii, nu a războiului sau a urii».

Închei cu câteva rânduri din frumoasa rugăciune pentru lume a Sf. Cuv. Paisie Aghioritul, sperând în pacea lumii şi a noastră: „Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine. Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve. Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze. Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate. Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc. Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.”

Maria Buleu


 

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: