Părintele Paisie Olaru, 21 de ani de la naşterea sa în Ceruri

Părintele Paisie Olaru a fost un mare duhovnic ortodox român. Născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, a făcut parte dintr-o familie cu cinci copii, fiind mezinul familiei. Părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, i-au dat, la botez, numele de Petru.

În anul 1921, Petru intră în viaţa monahală la Schitul Cozancea şi-şi schimbă numele în Paisie. În anul 1943 este hirotonit diacon, iar în 1947, preot. A fost un timp egumen la schitul de metanie, ca mai apoi să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, unde devine duhovnic al întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Între anii 1972-1985 se nevoieşte ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani de viaţă, bolnav, se întoarce în chilia sa de la Sihastria. Trece la cele veşnice în noaptea de 18 octombrie 1990.
La Spovedanie nu era prea aspru la canoane, căci ţinea cont de aşezarea sufletească a fiecăruia şi era blând cu toţi, precum spunea Sfântul Efrem Sirul: „Chipul aducerii la pocăinţă este numai al blândeţii”. Cu iertarea, cu răbdarea şi blândeţea lui a câştigat multe
mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alţii.

Amintiri despre Avva Paisie
✤ Arhimandritul Ilie Cleopa a fost ucenic şi prieten al părintelui. De la acesta se păstrează o scurtă descriere, care cuprinde întreaga viaţă închinată lui Dumnezeu şi oamenilor: „Aşa era
Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea. Nu‑i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.

❖ Părintele Victorin Oanele, stareţul
Mănăstirii Sihăstria, descris şi el, în chip minunat, viaţa şi nevoinţele părintelui Paisie: „La despărţire, părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: «Să ne întâlnim la uşa raiului!». Unii dintre ucenici îl întrebau: «Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?». Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe: «Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greul! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă…» şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea, în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Buneivestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, «acoperământ şi grabnică ajutătoare»“.
„Din aceste scurte întâlniri cu părintele Paisie, multe suflete s-au liniştit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulţi călugări şi credincioşi s-au luminat văzând blândeţea,
liniştea, smerenia şi înţelepciunea părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină şi lacrimile ajungeau până în inimile oamenilor“, spunea arhimandritul Victorin Oanele.

❖ Arhimandritul Ioanichie Bălan spunea despre sfinţia sa: „cel mai important lucru la acest mare duhovnic era puterea lui harismatică cu care pătrundea sufletul şi conştiinţa credincioşilor. Apoi, mila şi iubirea profundă cu care primea pe toţi, şi smerenia unită cu blândeţea prin care cucerea şi întorcea la pocăinţă, transformând radical pe cei care veneau la el cu credinţă. Toate aceste daruri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu l-au făcut cunoscut în toată ţara şi l-au învrednicit să aibă un mare număr de fii duhovniceşti, mireni şi călugări de toate vârstele şi stările sufleteşti, fiind considerat duhovnicul cel mai căutat şi cu cei mai mulţi fii sufleteşti din ţara noastră în ultimele decenii…”.

❖ După 40 de zile de la adormirea părintelui Paisie, ucenicul său a aţipit şi l-a văzut în vis pe acesta plângând. Ucenicul, întristat, i-a sărutat crucea şi mâna şi l-a întrebat: «De ce plângi,
părinte Paisie? Te doare ceva?». Iar el i-a răspuns: «Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Şi dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge.
Vedeţi cum trece timpul?! Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci. Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic…. Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru. Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu? Luaţi seama că tare este scump raiul şi tare este greu de ajuns la rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii
mei».” ✤

Aparut in 2021-10-17-Cuvântul care zidește Nr. 42

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: