O minune în Evia, la Mănăstirea Cuviosului David

În această vară, în care parcă viața revenise un pic la normal, fenomene meteorologice extreme fac ravagii în toată lumea: furtuni, inundații, alunecări de teren, incendii. Catastrofe de proporții în întreaga lume. Dar, ca să nu disperăm în situații aparent fără ieșire, trebuie să știm că Dumnezeu și sfinții Săi nu se îndepărtează de noi și ne ajută când ne vede buna credință și sufletul curat. Ne învață însă ceva Dumnezeu: să nu ne trădăm credința, să nu ne ne lepădăm, pentru vremelnice avantaje și pentru siguranță, de poruncile și învătătura Evangheliei. Să nu ne clătinăm, să nu facem compromisuri. Căci toate se plătesc…

Incendii uriaşe au cuprins Grecia. Vegetaţia arde, iar focul ajunge, cu toate eforturile autorităţilor, la aşezările omeneşti. Insulele greceşti nu sunt nici ele scutite de prăpăd. Am aflat, cu durere în suflet, că insula Evia – casă pentru mulţi sfinţi cum ar fi Sfântul Ioan Rusu, Cuviosul David cel Bătrân, Cuviosul Iacov Tsalikis, Cuviosul Partenie al Lampsacului, sfinţi cu moaşte aici – a fost cuprinsă de flăcări. Zece sate şi bisericile de aici au fost şi sunt încă ameninţate de foc. Satele au fost evacuate, dar şi bisericile.

O minune s-a întâmplat totuşi la mănăstirea Cuviosului David. Aici pădurile de pin din jurul sfântul lăcaş au început să ardă în noaptea de 3 spre 4 august. Apoi, în 5 august, deja incendiul se apropiase foarte mult de mănăstire şi autorităţile au dispus evacuarea călugărilor. Aceştia au luat cu ei sfintele moaşte şi sfintele icoane şi au părăsit mănăstirea. Trei călugări au rămas ca să vegheze sfântul lăcaş şi mormântul Cuviosului Iacov Tsalikis, deşi autorităţile au declarat că dacă va fi nevoie, călugării rămaşi vor fi evacuaţi cu forţa.

Şi iată, sfinţii lui Dumnezeu au apărat mănăstirea. Incendiul s-a apropiat până la câţiva metri de mănăstire. Flăcările ameninţătoare erau înalte de 30-40 de metri. Şi, la un moment dat, o mână nevăzută a domolit focul şi l-a oprit. Pădurile din jurul mănăstirii s-au făcute scrum, o maşină a mănăstirii a trecut prin foc, dar vâlvătaia nu s-a apropiat de clădirile mănăstirii! Pompierii şi cei trei călugări rămaşi au tăiat o parte din copacii de lângă zidurile mănăstirii pentru a evita propagarea focului în interior. Incendiul a fost oprit.

Cu siguranţă Cuviosul David cel Bătrân şi Cuviosul Iacov Tsalikis şi-au apărat mănăstirea, atât de încercată de-a lungul veacurilor. Poate l-au chemat în ajutor şi pe Sfântul Ioan Rusul, cel care era „prieten” bun cu Părintele Iacov Tsalikis. De multe ori s-au arătat împreună când a fost nevoie de ei şi au făcut minuni.

Cuviosul Iacov Tsalikis – cel care a reînviat mănăstirea Cuviosului David

Părintele Iacov Tsalikis (1920-1991), stareţul Mănăstirii Cuviosului David din Evia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca şi sfinţii cuvioşi din primele secole creştine, înzestrat cu multe virtuţi si de harisme dumnezeieşti. Cuviosul Paisie Aghioritul spunea despre el că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

S-a născut în anul 1920, pe 5 Noiembrie, în satul Libisi din Asia Mică. Părinţii săi, Stavros si Teodora fiind creştini evlavioşi, l-au educat pe calea lui Dumnezeu. În anul 1922 s-a făcut schimbul de populaţie dintre Grecia si Turcia, iar familia şi rudele sale, fiind nevoite să plece în Grecia, au fost transferaţi în satul Farakla din Evia. Părintele a arătat încă din fragedă pruncie înclinaţie către cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoţii la sfintele slujbe, îngrijea bisericuţele din împrejurimi, şi se ruga fierbinte sfinţilor. Cunoscuţii săi, văzând modul său de vieţuire, îi spuneau „călugărul”. Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic.

În anul 1951, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evia (care s-a nevoit aici în jurul anilor 1550 şi a ridicat o bisericuţă), unde Sfântul însuşi l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă şi număra doar trei vieţuitori. Aceştia şi locuitorii din zonă au făcut tot ce le stătea în putinţă pentru a-l alunga, chiar l-au ameninţat cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotarât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredinţat în pronia divină.

În anul 1952, în luna noiembrie, a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba îndelungată şi privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-şi micşoreze nevoinţa sub nicio formă. Pe deasupra mai veneau și demonii care-l băteau cumplit, provocându-i şi aceştia grele suferinţe trupeşti. Şi oamenii şi demonii căutau să-l alunge din mănăstire. Părintele Iacov nu cedează şi uşor, uşor aduce mănăstirea în stare funcţională.

După anul 1970, emanaţia duhovnicească a părintelui era direct proporţională cu suferinţele sale. Devenise un înger în trup, iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a învierii. În anul 1975 a devenit egumen. Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât după anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli, trupul său devenise o ruină, era numai piele si os. Numai faţa lui a rămas curată, luminată, dând impresia că este imaterială. Bătrânul duhovnic răspândea în jurul său o pace dumnezeiască.

Pe 21 noiembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locaşurile cele cereşti.

În noiembrie 2017, Sinodul Patriarhiei Ecumenice a hotărât canonizarea Cuviosul Iacov Tsalikis cu data de prăznuire de 22 noiembrie. Pe 3 iunie 2018, în mănăstirea Cuviosului David, Patriarhul Ecumenic, cu un sobor de episcopi şi preoţi, a participat la proclamarea oficială a canonizării sfântului. ✤

Maria Buleu

(Articol apărut în foaia duminicală „Cuvântul care zidește” nr. 32/ 08.08.2021)

Lasă un răspuns

de Anders Noren.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: