Părintele Paisie Olaru, 21 de ani de la naşterea sa în Ceruri

Părintele Paisie Olaru a fost un mare duhovnic ortodox român. Născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, a făcut parte dintr-o familie cu cinci copii, fiind mezinul familiei. Părinţii săi, Ioan şi Ecaterina, i-au dat, la botez, numele de Petru.

În anul 1921, Petru intră în viaţa monahală la Schitul Cozancea şi-şi schimbă numele în Paisie. În anul 1943 este hirotonit diacon, iar în 1947, preot. A fost un timp egumen la schitul de metanie, ca mai apoi să se retragă la Mănăstirea Sihăstria, unde devine duhovnic al întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Între anii 1972-1985 se nevoieşte ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani de viaţă, bolnav, se întoarce în chilia sa de la Sihastria. Trece la cele veşnice în noaptea de 18 octombrie 1990.
La Spovedanie nu era prea aspru la canoane, căci ţinea cont de aşezarea sufletească a fiecăruia şi era blând cu toţi, precum spunea Sfântul Efrem Sirul: „Chipul aducerii la pocăinţă este numai al blândeţii”. Cu iertarea, cu răbdarea şi blândeţea lui a câştigat multe
mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alţii.

Amintiri despre Avva Paisie
✤ Arhimandritul Ilie Cleopa a fost ucenic şi prieten al părintelui. De la acesta se păstrează o scurtă descriere, care cuprinde întreaga viaţă închinată lui Dumnezeu şi oamenilor: „Aşa era
Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea. Nu‑i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.

❖ Părintele Victorin Oanele, stareţul
Mănăstirii Sihăstria, descris şi el, în chip minunat, viaţa şi nevoinţele părintelui Paisie: „La despărţire, părintele Paisie adresa obişnuitul său salut: «Să ne întâlnim la uşa raiului!». Unii dintre ucenici îl întrebau: «Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa raiului?». Iar bătrânul răspundea cu nădejde şi blândeţe: «Să ne vedem noi scăpaţi de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greul! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Uşa milostivirii deschide-o nouă…» şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea, în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Buneivestiri şi seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, «acoperământ şi grabnică ajutătoare»“.
„Din aceste scurte întâlniri cu părintele Paisie, multe suflete s-au liniştit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulţi călugări şi credincioşi s-au luminat văzând blândeţea,
liniştea, smerenia şi înţelepciunea părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină şi lacrimile ajungeau până în inimile oamenilor“, spunea arhimandritul Victorin Oanele.

❖ Arhimandritul Ioanichie Bălan spunea despre sfinţia sa: „cel mai important lucru la acest mare duhovnic era puterea lui harismatică cu care pătrundea sufletul şi conştiinţa credincioşilor. Apoi, mila şi iubirea profundă cu care primea pe toţi, şi smerenia unită cu blândeţea prin care cucerea şi întorcea la pocăinţă, transformând radical pe cei care veneau la el cu credinţă. Toate aceste daruri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu l-au făcut cunoscut în toată ţara şi l-au învrednicit să aibă un mare număr de fii duhovniceşti, mireni şi călugări de toate vârstele şi stările sufleteşti, fiind considerat duhovnicul cel mai căutat şi cu cei mai mulţi fii sufleteşti din ţara noastră în ultimele decenii…”.

❖ După 40 de zile de la adormirea părintelui Paisie, ucenicul său a aţipit şi l-a văzut în vis pe acesta plângând. Ucenicul, întristat, i-a sărutat crucea şi mâna şi l-a întrebat: «De ce plângi,
părinte Paisie? Te doare ceva?». Iar el i-a răspuns: «Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Şi dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge.
Vedeţi cum trece timpul?! Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci. Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic…. Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru. Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu? Luaţi seama că tare este scump raiul şi tare este greu de ajuns la rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii
mei».” ✤

Aparut in 2021-10-17-Cuvântul care zidește Nr. 42

Sfântul Ierarh Simplician, Episcop al Mediolanului (12.08.2021)

S-au împlinit patru ani de când parohia noastră a primit daruri de neprețuit: părticele din moaștele Sfinţilor: Apostoli Petru şi Pavel; Ierarhilor Nicolae al Mirelor Lichiei, Ambrozie al Mediolanului (Milano), Dionisie şi Simplician; Mucenicilor Ghervasie, Protasie, Nazarie şi Celsie; Victor; Nabor şi Felix; Sebastian; Sisiniu, Martiriu şi Alexandru. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost primite din partea fostului Episcop de Mantua, Robertus Busti, iar celelalte părticele din Italia, prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Milano.

Dar cea prin care s-a lucrat primirea acestor moaşte în biserica noastră, este Eliana Petria, o enoriaşă care de două decenii trăieşte în Italia, lângă Milano. Ea şi soţul ei nu au uitat biserica de unde au plecat şi permanent au sprijinit în primul rând financiar şi material – dar nu numai!- parohia noastră.

Tot Eliana Petria ne-a ajutat să aflăm cât mai multe despre sfinţii pe care azi îi avem în biserică şi care i-am primit din Italia, din Arhiepiscopia Romano-Catolică de Milano, sfinţi ortodocşi, dar unii dintre ei necunoscuţi pentru mulţi dintre noi:

❖ Sf. Ambrozie – Episcop de Milano, prăznuit în data de 7 decembrie (trecut la cele veşnice pe data de 4 aprilie 397);

❖ Sf. Ierarh Dionisie – Episcop de Milano, mort în exil în Capadocia pentru mărturisirea dreptei credinţe în faţa arienismului (†359), prăznuit pe 25 mai;

❖ Sf. Simplician, Arhiepiscop de Milano, (†400), succesorul Sf. Ambrozie, prăznuit pe data de 14 august şi îngropat în Biserica „Santa Maria delle Vergini” din Milano, dedicată lui şi unde este venerat;

❖ Sf. Mucenici de la Milano: Nazarie, Chelsie, Ghervasie şi Protasie, mucenici în timpul domniei împăratului roman Nero (martirizaţi între anii 64 şi 68), prăznuiţi în data de 14 octombrie;

❖ Sf. Mucenici Felix şi Victor, mucenici la Aquileea în Veneţia Iuliana, sub Maximian şi Diocleţian, unul martirizat în anul 296, celălalt în anul 304, prăznuiţi în data de 11 iunie.

❖ Sf. Mc. Sebastian, senator din Milano, martirizat la Roma (unde se află şi catacombele Sf. Sebastian) în anul 287 de împăratul Diocleţian, prăznuit în data de 18 decembrie;

❖ Sf. Mucenici Sisinie, Martirie şi Alexandru, originari din Capadocia, ucenici ai Sf. Ambrozie, martirizaţi la Sanzeno (în regiunea Trentino din nord-estul Italiei) de mâna păgânilor în anul 397, prăznuiţi în data de 29 mai. Moaştele lor au fost aduse la Milano şi aşezate în biserica Sf. Simplician.

Sf. Simplician s-a născut în jurul anului 320 şi a devenit preot al Bisericii din Milano, deoarece s-a distins prin sfinţenia vieţii sale şi prin amploarea pe care au dobândit-o învăţăturile sale.

Fiind un foarte bun cunoscător al limbii greceşti şi a filosofiei neoplatonice, în jurul anului 355 a participat la viaţa culturală romană şi a avut o prietenie strânsă cu Mario Vittorino, care era un strălucit cunoscător al artei retoriceşti din vremea aceea, în Roma. Acest orator celebru, care era păgân şi căruia Senatul român îi dedicase chiar şi o statuie ridicată – în semn de admiraţie – chiar în Forul roman, îndrumat de Sf. Simplician, a hotărât să abandoneze idolii şi să depăşească orice fel de formă de onoruri pământeşti, omeneşti şi trecătoare şi s-a încredinţat pe el însuşi, cu tot sufletul, unicului, adevăratului Domn, Iisus Hristos, trecând la dreapta credinţă.

În anul 374, Sf. Ambrozie, încă catehumen la vremea aceea, dar reprezentând cea mai mare autoritate politică din nordul Italiei, aclamat de către popor, este ales Episcop de Milano.

Proaspătul Episcop Ambrozie a găsit în persoana preotului Simplician un adevărat maestru neîntrecut, acesta din urmă contribuind mult la formarea creştină, teologică şi pastorală a Sf. Ambrozie.

Sf. Simplician a avut un rol important şi în convertirea la dreapta credinţă a Fericitului Augustin, care i-a dedicat mai apoi una din lucrările sale şi care şi-a adus aminte de personalitatea Sfântului, scriind cu stimă şi veneraţie în cartea sa, „Confesiunile”, aceste cuvinte la adresa Sf. Simplician: „Am făcut o vizită la Simplician, care a fost un adevărat tată Episcopului Ambrozie – datorită harului pe care episcopul îl primise de la el – şi pe care Ambrozie l-a iubit într-adevăr ca pe un tată. În Simplician a strălucit harul Tău, Doamne! Auzisem că, de tânăr, a trăit cu totul devotat Ţie! Dar, acum el era bătrân şi lunga sa existenţa pe care o închinase cu totul Ţie, printr o abnegaţie sfântă, l-au făcut să acumuleze o experienţă mare, o profundă cunoaştere şi o mare înţelepciune; şi, cu adevărat, nu greşeam afirmând aceste lucruri despre el.”

Atât de mult se răspândise în întreaga lume faima sfinţeniei sale şi înţelepciunea sa pastorală, încât a fost invitat să participe la un Consiliu bisericesc întrunit în ţinuturile îndepărtate ale Africii.

Fiind pe patul de moarte, în data de 4 aprilie 397, Sf. Ambrozie a desemnat în locul lui pe preotul Simplician ca Episcop de Milano, ca fiind „cel mai potrivit succesor pentru scaunul episcopal, în ciuda vârstei sale avansate”. Timp de trei ani, el a condus ca un înţelept şi bun păstor credincioşii Bisericii din Milano.

Tot Sfântului Simplician îi va scrie şi Episcopul din Trento, San Vigiliu, ca să-l informeze despre martiriul sfinţilor Sisiniu, Martiriu şi Alexandru, care a avut loc în Valle di Non, în data de 29 mai 397, iar apoi trimite acestuia la Milano şi sfintele lor moaşte.

Sf. Simplician a murit în anul 400 şi corpul său a fost depus şi este venerat în Biserica Sf. Maria Fecioara, care este acum închinată şi dedicată numelui său. (Informaţii – Eliana Petria) ✤

Articol apărut în ziarul duminical „Cuvântul care zidește” nr. 32/ 08.08.2021

Înălţarea Domnului, celebrată pe Muntele Măslinilor. Patriarhul Teofil al Ierusalimului: „Înţelegem sensul profund”: Rămânem într-o „legătură intimă” cu Hristos (11.06.2021)

Sensul profund al Înălţării este că, deşi Domnul Iisus Hristos a plecat la Tatăl, noi rămânem într-o „legătură intimă” cu El, a afirmat Patriarhul Teofil al Ierusalimului în predica rostită la această sărbătoare, pe Muntele Măslinilor, reamintind că scopul fiecărui creştin trebuie să fie îndumnezeirea.

Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a celebrat Înălţarea Domnului în locul în care s-a petrecut, pe Muntele Măslinilor.

„La această sărbătoare, Biserica recunoscătoare, plină de bucurie amestecată cu întristare, marchează Înălţarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere şi după multe apariţii în faţa ucenicilor Săi. S-a înălţat în rai cu slavă şi a stat de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind firea umană pe care a asumat-o şi iarăşi va să vină, să judece viii şi morţii”, aminteşte Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu, explicând semnificaţia acestei sărbători.

Miercuri după-amiază, pe 9 iunie 2021, a fost săvârşită Slujba Vecerniei, pe Muntele Măslinilor, fiind oficiată de Arhiepiscopul Aristovoulos al Madabei, împreună cu ieromonahi şi diaconi, preoţi şi credincioşi.

 

Vecernia a fost urmată de o procesiune la Biserica „Bărbații galileeni”, unde Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, şi-a dat binecuvântarea, conform cutumelor.

Joi dimineaţă, pe 10 iunie, Sfânta Liturghie s-a desfăşurat în acelaşi loc, fiind oficiată de Arhiepiscopul Aristovoulos al Madabei, avându-i drept împreună-slujitori pe arhimandriţii aghiotafiți Kallistos, Dionysios şi Stephanos, preoţi şi ierodiaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Teofil şi anturajul patriarhal au mers la Mânăstirea rusă a Înălţării, situată în apropierea Bisericii Înălţării.

Din cântările de astăzi, „înţelegem sensul profund al Înălţării: deşi Domnul nostru Iisus Hristos a mers la Tatăl pentru a ne pregăti şi nouă un loc, chiar şi aşa, noi suntem încă într-o legătură intimă cu El. După cum arată cântările, suntem inseparabili. Această relaţie, care nu poate fi întreruptă, cu Domnul nostru Iisus Hristos, care îşi găseşte cea mai bună expresie în această viaţă în celebrarea Sfintei Liturghii, este asigurarea îndumnezeirii noastre finale. Aceste este scopul fiecărui creştin, iar asupra acestui scop al unirii complete cu Dumnezeu trebuie să fie aţintite zilnic vieţile noastre spirituale. Iar această asigurare este forţa şi consolarea noastră în vremuri de suferinţă şi greutăţi. Anul trecut, la această sărbătoare nu am putut fi împreună cu dumneavoastră. Dar anul acesta bucuria noastră este deplină întrucât am putut fi aici în această zi. Şi astfel ni se aminteşte puternic faptul că Locurile Sfinte, pe care providenţa divină le-a plasat sub custodia şi protecţia Patriarhiei Ierusalimului, nu sunt doar curiozităţi arheologice; dimpotrivă, sunt martorii vii ai istoriei noastre sfinte şi sunt locuri de rugăciune, de cinstire şi, mai ales, locuri în care celebrăm Sfânta Liturghie”, a afirmat, la predică, Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

„Prin săvârşirea Sfintei Liturghii, Biserica-mamă a Ierusalimului îi adună pe toţi credincioşii ortodocşi, în adevăratul spirit ecumenic ortodox. Suntem bucuroşi să îi avem alături de noi astăzi pe reprezentanţii Bisericilor ortodoxe naţionale, pentru a putea arăta lumii credinţa noastră ortodoxă unită şi mărturia noastră. Acesta este un puternic semn vizibil al unităţii noastre, care este un dar preţios şi care trebuie alimentată şi susţinută de toţi. Totuşi, trebuie să asumăm în continuare responsabilitatea de a asigura că Locurile Sfinte sunt deschise tuturor oamenilor de bună-credinţă, fără distincţie, dat fiind că adevăratul spirit ecumenic ortodox îi primeşte pe toţi cu bunătate, pentru ca toată lumea să cunoască împrospătarea spirituală dată de aceste locuri, care sunt semne ale întâlnirii divino-umane. În acest mod, Patriarhia păstrează caracterul creştin al Ierusalimului şi al Ţării Sfinte. Prin urmare, ne bucurăm la această mare sărbătoare şi ne rugăm ca Domnul nostru Iisus, răstignit, înviat şi înălţat la ceruri, să ne lumineze inimile şi să ne întărească în misiunea noastră. Amin!”, a subliniat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

Mihail Drăghici

Unsprezece ani de slujire neîntreruptă în Biserica Șerban Vodă (30 mai 2021)

Azi, 30 mai 2021, se împlinesc doi ani de când părintele Constantin Tomescu a plecat să slujească cu îngerii și sfinții, pomenindu-ne – cu siguranță! – pe noi toți în fața lui Dumnezeu. Fără îndoială a iubit mult preoția, acea misiune pe care a îndeplinit-o târziu, dar cu multă dragoste, dăruire și înțelepciune.

Mulți preoți au slujit în parohia noastră. Pe toți i-am apreciat și le purtăm recunoștința noastră pentru ceea ce ne-au învățat și ne-au povățuit pe drumul credinței. De fiecare ne aducem aminte cu drag. Dacă sunt încă lucrători în această lume, ne rugăm de sănătatea lor. Pentru cei care au ajuns în veșnicie, rememorăm cu bucurie, dar și cu o urmă de regret, momentele în care s-au rugat cu noi și pentru noi.

Poate mai mult ca niciodată, într-un timp în care social ne-am îndepărtat unii de alții, amintirea părintelui Constantin Tomescu este mai vie, căci îl simțeam foarte apropiat de noi. Pe fiecare ne întreba ce mai facem, ne binecuvânta, se ruga pentru noi, niciodată nu era prea ocupat sau prea obosit să răspundă la chemările credincioșilor.

Vlăstar al unei familii de preoţi din Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, părintele Constantin încheia șirul celor 140 de ani de slujire neîntreruptă la Sfântul Altar a preoților din familie. Un neam cu viață curată, în care toţi preoții au strălucit prin credinţă puternică, dăruire, smerenie, sinceritate şi slujire neîncetată. Din acest neam Dumnezeu l-a chemat pe părintele Tomescu la slujire preoţească.

Părintele Constantin Tomescu era născut pentru a fi preot. Era născut pentru a mângâia suflete. Deşi provenea dintr-o familie în care din tată în fiu erau preoţi, părintele Constantin Tomescu a ajuns la preoţie târziu. Mai întâi a mers la Politehnică, urmând Facultatea de Industrializare a Lemnului din cadrul Institutului Politehnic Braşov (1961-1966). Apoi a lucrat în industria şi comerţul de mobilă, iar între anii 1987-1990 a fost director al Direcţiei de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică Internaţională din cadrul Ministerului Industriei Lemnului şi al Materialelor de Construcţii. În anii ’90 va fi manager la Biomari Impex, producţie şi export cherestea, Bucureşti (1990-2000).

Anul 2000 îi schimbă definitiv viaţa. După ce ajunge într-un pelerinaj la locurile sfinte din Israel (n.r .- organizat de de părintele Dinu, la care au participat mulți credincioși din parohia noastră, a căror viață s-a schimbat radical după acest pelerinaj…) , la întoarcerea în ţară se hotărăşte să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă, secţia Teologie Pastorală, din cadrul Universităţii Bucureşti.

În 27.08.2006 a fost hirotonit diacon de către Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului. În anul 2006 a fost hirotonit preot la parohia Jiblea, judeţul Vâlcea, de către Preasfinţitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului. În anul 2008, pensionar fiind, a fost îmbisericit de către Preafericitul Părinte Patriarh la biserica Șerban Vodă.

Unsprezece ani de slujire neîntreruptă în biserica noastră. Era deosebit de iubit, căutat şi chemat cu mult drag de credincioşi la casele lor. Avea o familie frumoasă, doamna preoteasă Marinela Tomescu însoţindu-l mereu la biserică, mai ales în duminici şi sărbători.

Nu pot încheia fără să vă pun la suflet cuvintele pe care părintele Dinu le spunea acum doi ani, după ce vestea chemării în veșnicie a părintelui Constantin Tomescu căzuse ca un trăznet peste credincioșii parohiei noastre:

„De o vrednicie ieşită din comun, fără concediu şi fără odihnă, fără cârtire şi păstorind Biserica lui Dumnezeu cu dragoste. Neiubitor de ceartă şi de câştig urât, fiind de multe ori slujitor fără plată dar având în suflet o bucurie din care citeai că Dumnezeu îi primeşte slujirea.

Un adevărat sfânt, nu-i păsa de laude şi nici nu se uita după lucruri trecătoare. Avea un singur ţel: să-I placă lui Dumnezeu şi să nu-L supere cu ceva pe Dumnezeu.

Alături de doamna preoteasă Marilena Tomescu era o familie model pentru comunitatea noastră. A fost iubit şi apreciat pentru aleasa cultură, pentru delicateţea de comportament, pentru promptitudinea cu care răspundea la fiecare chemare. Avea o concepţie despre viaţă marcată de gândirea Sfântului Pavel, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi.

A fost lângă noi în momentele grele ale zidirii bisericii ca unul din ctitorii fondatori. Până la ultima suflare, fără să se vaite, simţea că flacăra vieţii sale pâlpâind se va stinge dar el lucra ca şi cum se afla la început de drum. Înainte de despărţire i-am adus aminte că suntem călători pe faţa pământului, ca toţi părinţii noştri, şi am simţit atunci că era pregătit pentru marea călătorie. Dumnezeu l-a chemat atunci când l-a socotit gata pentru ceasul marii întâlniri.

Cât de bun este Dumnezeu cu cei drepţi la inimă! Oare noi vom avea parte de acest sfârşit creştinesc? Dumnezeu să se milostivească şi spre noi, ca înainte de a ne întoarce în pământ să ne întoarcem mai întâi la El.”

Vrednică să-i fie pomenirea acestui preot smerit și devotat!

Maria Buleu

Articol apărut în ziarul duminical al Parohiei Șerban Vodă „Cuvântul care zidește” nr.22/30.05.2021 

Procesiune religioasă la Ierusalim în Duminica Floriilor / Sfânta Liturghie, oficiată în Biserica Sfântului Mormânt (27.04.2021)

Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a organizat, cu ocazia Duminicii Floriilor, o procesiune religioasă dinspre Mânăstirea Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, până la Poarta Leilor din Oraşul Sfânt, procesiunea fiind urmată de Vecernie şi, ulterior, de Sfânta Liturghie, desfăşurate în Biserica Sfântului Mormânt.

Sâmbătă după-amiază, 24 aprilie 2021, a avut loc procesiunea cu ocazia Duminicii Floriilor, marcând „intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, atunci când fiii evreilor l-au întâmpinat strigând: «Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!»”, anunţă Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a binecuvântat ramurile de finic la Sfânta Mănăstire Betfaghe, pe Muntele Măslinilor, şi l-a desemnat pe Eminenţa Sa Arhiepiscopul Filomen de Pela să conducă procesiunea.

Aproximativ 200 de persoane au participat la procesiune, din cauza restricţiilor antiepidemice, pornind de la Mânăsirea Betfaghe spre Mânăstirea Înălţării, apoi coborând la Grădina Ghetsimani. Procesiunea s-a încheiat la Mânăstirea Sfânta Ana, la Poarta Leilor din Ierusalim.

Procesiunea a fost urmată de slujba Vecerniei, oficiată în Catoliconul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Duminică dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada şi pe arhiepiscopii Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina, Teodosios de Sebastia, Dimitrie de Lydda şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis. La finalul Sfintei Liturghii, clericii au rostit rugăciunile Ecteniei prin înconjurarea de trei ori a Sfintei Edicule a Sfântului Mormânt şi apoi a altarelor.

Mihail Drăghici

publicat in 27.04.2021

Sâmbăta lui Lazăr, la Mânăstirea Marta şi Maria din Betania, în apropiere de Ierusalim (26.04.2021)

Sâmbăta lui Lazăr, la Mânăstirea Marta şi Maria din Betania, în apropiere de Ierusalim / Învierea lui Lazăr de către Hristos prefigurează “învierea cea de obşte”.

Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului a marcat Sâmbăta lui Lazăr, care prefigurează “învierea cea de obşte”, prin oficerea Sfintei Liturghii, pe 24 aprilie 2021, la Mânăstirea Marta şi Maria, situată la est de Muntele Măslinilor, în apropiere de Ierusalim.

„În această zi, întreaga Biserică şi în mod special Biserica Ierusalimului marchează pericopa după Sfântul Ioan Evanghelistul; Domnul a venit din deşert în Betania şi a fost întâmpinat de surorile lui Lazăr, Marta şi Maria, a mers la mormântul lui şi l-a înviat spunând «Lazăre, vino afară!» (Ioan 11,43)”, notează Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, subliniind că evenimentul „simbolizează învierea cea de obşte”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată, sâmbătă, de Preafericitul Patriarh al Ierusalimului Teofil, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada, pe Arhiepiscopul Aristarh de Constantina şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis, alături de ieromonahi şi preoţi.

„Acest eveniment, învierea lui Lazăr, a fost descris detaliat de Sfântul Ioan Evanghelistul. Iar acest lucru s-a făcut pentru ca oamenii să creadă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi El însuşi Dumnezeu, că El a înviat şi că va fi învierea morţilor. «Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25-26)». Interpretând cuvintele Domnului, Sfântul Chiril al Alexandriei spune: «Fructul şi onoarea credinţei în Hristos sunt viaţa veşnică şi nu există alt mod pentru sufletul omului de a o obţine. Pentru ca, fiind toţi înviaţi prin Hristos, iar această viaţă este adevărată, să trăim etern în fericire». Mai exact, viaţa veşnică este fructul şi recompensa credinţei în Hristos şi nu există alt mod pentru sufletul omului de a obţine acest lucru. Suntem înviaţi prin Hristos, iar aceasta este viaţa veşnică, să trăim în fericirea eternă”, a afirmat, la predică, Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

„Când Iisus a auzit că Lazăr era grav bolnav, El le-a spus surorilor sale, Marta şi Maria că această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească (conform Ioan 11, 1-4). «Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea» (Ioan 11, 38). Iisus «a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă» (Ioan 11, 1-4). Iisus a făcut aceste lucruri în faţa ucenicilor pentru a-i introduce în credinţa învierii din morţi şi pentru a-i pregăti pentru acest lucru. (…) Învierea lui Lazăr în oraşul biblic Betania cu puţin timp înainte de Patimile lui Hristos pe Cruce nu a fost doar un semn miraculos pentru revelarea slavei Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, ci şi o «prefaţare a mântuirii prin înnoirea lumii», adică învierea generală a tuturor oamenilor în trupul omenesc al lui Iisus Hristos, precum şi asigurarea şi răspunsul la întrebarea ucenicilor: «Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel» (Matei 19, 27-28)”, a subliniat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune la Mormântul lui Lazăr, sub conducerea Mitropolitului Ioachim de Helenopolis.

Mihail Drăghici

sursa forografii: jerusalem-patriarchate.info

publicat in 26.04.2021

Duminica Sfintei Cruci la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim / Patriarhul Teofil: Crucea este „forţa prin care Dumnezeu Tatăl ne-a oferit libertatea întru Hristos” (06.04.2021)

Crucea a devenit „forţa prin care Dumnezeu Tatăl ne-a oferit libertatea întru Hristos”, a declarat Patriarhul Teofil al Ierusalimului în Duminica Sfintei Cruci, celebrată printr-o procesiune organizată în contextul oficierii Sfintei Liturghii în Biserica Sfântului Mormânt.

Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 4 aprilie 2021, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim de Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, avându-i drept împreună-slujitori pe Mitropolitul Isichios de Kapitoliada şi pe arhiepiscopii Teofan de Gerassa, Aristarh de Constantina, Teodosios de Sebastia, Dimitrie de Lydda şi pe Mitropolitul Ioachim de Helenopolis, alături de mai mulţi ieromonahi.

Sfânta Liturghie a fost urmată de o procesiune, prin înconjurarea de trei ori a Sfintei Edicule a Sfântului Mormânt şi apoi a altarelor.

Crucea este un trofeu al lui Hristos” care „alungă întotdeauna demonii„, a notat Patriarhul Teofil al Ierusalimului în predica rostită la ceremonie. „Crucea este o forţă puternică, o săgeată invizibilă, un medicament nematerial, o sursă pentru vindecarea oricărei dureri, o slăvire prin durere„, a subliniat Patriarhul Teofil, citându-l pe Sfântul Ioan Damaschin.

Astăzi, în a treia Duminică a Postului Mare, celebrăm Cinstirea Preţioasei şi Dătătoarei de Viaţă Cruci. (…) Prin urmare, am celebrat sacrificiul fără sânge în Biserica Sfântului Mormânt, locul Răstignirii şi Învierii Mântuitorului nostru Hristos. (…) Crucea lui Hristos, la fel ca pomul mântuirii, a devenit forţa puternică prin care Dumnezeu Tatăl ne-a oferit libertatea întru Hristos. «Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei» (Galateni 5, 1), ne îndeamnă Sfântul Pavel. Prin Cruce, am fost eliberaţi din «robia stricăciunii», ca să fim părtaşi «la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu» (Romani, 8, 21)„, a continuat Patriarhul Teofil, conform unui comunicat postat pe site-ului Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului.

Preţioasa Cruce sau icoana Crucii nu reprezintă doar un simplu simbol al credinţei creştine, ci întruchiparea dreptăţii Dumnezeieşti, adică, pe de o parte, împăcarea lui Dumnezeu cu întreaga creaţie; pe de altă parte, reprezintă împăcarea, prin Sângele lui Hristos pe Cruce, fie între oameni şi Dumnezeu şi între oameni unii cu ceilalţi, fie între popor şi oştile cereşti, după cum predică Sfântul Pavel: «Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale» (Coloseni 1, 20). Iată de ce Sfânta noastră Biserică proiectează astăzi, la jumătatea Postului Mare, cinstirea cu bucurie a Crucii Dătătoare de Viaţă„, a concluzionat Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

Mihail Drăghici

publicat in 06.04.2021

de Anders Noren.

SUS ↑